Patronul CFR-ului, Neluțu Varga, a reacționat față de forma proastă în care se află formația clujeană după înfrângerea suferită împotriva Universității Craiova și avertizează jucătorii dar și staff-ul tehnic că fără 4 victorii în următoarele etape acesta vor fi luate măsuri drastice privind organizarea echipei.
” Le transmit antrenorului Mandorlini şi băieţilor că obiectivul este să câştige următoarele 4 meciuri. Nu egaluri, nu mai vorbesc de înfrângeri. Vreau 4 victorii în următoarele 4 meciuri. Le-am fixat un bonus consistent.
Dacă vor reuşi să aducă 12 puncte, vor avea un bonus pe care să-l împartă de sărbători de 250.000 de euro, adică un sfert de milion de euro. Bani pe care îi vor împărţi cu toţii, jucători şi staff, în cazul în care vom obţine 12 puncte. În cazul în care nu vom obţine aceste puncte şi nu vom avea 4 victorii, va fi revoluţie la CFR Cluj.
Ne vom despărţi de mulţi şi aici includ jucători şi staff tehnic. Includ pe absolut toată lumea. Vom face o analiză foarte raţională şi foarte corectă, iar cei care ne-au nemulţumit vor pleca.
Dacă nu obţinem 4 victorii, vă garantez că în iarnă 6-7 fotbalişti vor pleca de la CFR Cluj. Bineînţeles că mă întrebaţi şi de Andrea Mandorlini. În primul rând, jucătorii sunt cei vinovaţi pentru că suntem în situaţia asta.
Abia după aceea antrenorul. Până la urmă un tehnician aduce fotbaliştii în faţa porţii, iar acolo intervine valoarea fiecăruia pe care, până la urmă, Andrea Mandorlini nu mai poate să o antreneze.
Repet, este un ultimatum pentru toată lumea. Vreau 4 victorii până în iarnă, altfel, va fi revoluţie la CFR Cluj şi ne vom despărţi de foarte, foarte, foarte multă lume. Nu discutăm în momentul de faţă, sub nicio formă, despre o despărţire de Andrea Mandorlini. Vom trage linie la iarnă.”, a declarat partronul alb-vișiniilor Ioan Varga pentru Fanatik.
CFR Cluj a fost învinsă cu 1-0 în meciul disputat în deplasare pe terenul Universității Craiova, unicol gol al partidei fiind marcat de Elvir Koljic în minutul 90 al confruntării. În înfrângerii echipa din Gruia a contabilizat al 5-lea meci consecutiv fără victorie în toate competițiile. Ultimul succes al echipei lui Mandorlini a fost victoria cu 3-1 împotriva Farului Constanța, în urmă cu mai bine de o lună.
sursa: primasport.ro
3 comentarii
[…] Citeste mai mult […]
[…] înregistrate de acesta în ultimele etape ale campionatului. Precizările au fost făcute în urma declarațiilor patronului Neluțu Varga de la începutul săptămânii, ce s-a arătat nemulțumit de parcursul […]
[…] înregistrate de acesta în ultimele etape ale campionatului. Precizările au fost făcute în urma declarațiilor patronului Neluțu Varga de la începutul săptămânii, ce s-a arătat nemulțumit de parcursul […]