Primăria Cluj-Napoca a început lucrările de modernizare pe mai multe artere importante din oraș. Pe 1 martie au demarat lucrările pe străzile George Coșbuc și Cardinal Iuliu Hossu, iar municipalitatea a impus mai multe restricții de circulație în zona Parcului Central. Iar în această săptămână au demarat lucrările și pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, cea mai circulată arteră din oraș, circulația fiind din nou afectată.
În aceste condiții, traficul din municipiu, și așa aglomerat, a devenit și mai dificil în zona străzilor ce urmează a fi modernizate. Prezent în emisiunea online „Servus, Cluj!”, viceprimarul Dan Tarcea și-a cerut scuze în numele municipalității pentru disconfortul creat șoferilor.
„Aș vrea să le spun tuturor clujenilor, din start să ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar nu avem cum să facem asemenea lucrări de infrastructură, lucrări majore de infrastructură fără să creăm un deranj în trafic. […] Sunt lucrări pe care le facem, nu avem când, pentru că aici la Cluj nu avem sincope, nu avem perioade în care să spunem că gata, acum trebuie să intervenim. Pentru că lucrările durează un an de zile sau durează 6 luni, ori aici nu există vacanță la Cluj-Napoca, chiar dacă nu sunt studenții, traficul este destul de intens”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.
Dan Tarcea are și câteva sfaturi pentru șoferi. „Ar fi mai multe recomandări. Prima ar fi să ocolească zona și să găsească rute alternative pentru zonă. Doi, ar fi să folosească mijloacele de transport în comun. Să evite deplasările inutile, pentru că suntem într-o situație în care nu avem cum să evităm aceste lucruri, pentru că, până la urmă, știi proverbul acela, și când zugrăvești în casă trebuie să muți mobila din casă pentru o scurtă perioadă de timp. La fel suntem și noi cu orașul. Dar la final cu siguranță că toți clujenii ne vom bucura de ceea ce am reușit să realizăm”, a mai precizat viceprimarul Tarcea.
1 comentariu
lasati cotetele, pardon masinile acasa !