Au trecut 2 zile de la surparea străzii Uliului din Cluj-Napoca iar locuitorii din zonă așteaptă încă o minune din partea autorităților. S-a îngrădit zona cu alunecarea și s-a făcut o variantă ocolitoare pentru cei care vor să ajungă cu mașina în zonă. Însă localnicii se tem de o nouă alunecare, mai ales ca sunt anunțate ploi în această săptămână.
Așa arată strada unde a avut loc alunecarea vineri seara . S-a îngrădit perimetrul iar politia locală a oprit trecerea cu mașinile. Au fost aduși și câțiva saci cu nisip și s-a găsit o variantă ocolitoare prin pădurea Hoia pentru a ajunge la casele de mai sus. Însă nu se știe când vor începe lucrările cu exactitate. Ioana este cea mai afectată deoarece casa ei este chiar la 1 metru de alunecarea de teren. A dormit cu frică și nu știe dacă zona e sigură încă sau există șanse ca locuința ei să o ia și ea la vale.
Ioana, proprietar casa: În prima seară am rămas aici, că am rămas să scoatem niște lucruri din casă în caz că fuge casa. Asta ne e frica , că e aproape tare de gard. Da altfel la 5 dimineața când ne-am pus ni se pare că poc- poc trosnește câte ceva și nu reușești să dormi. Dimineața am vorbit cu cineva de la inspectorat, erau aici, și au zis că mâine o să vină să facă o expertiză care va fi gata după sărbători, în care să ne zică dacă mai fuge drumul, dacă casa a fost afectată, dar deja cred că utilitățile nu mai durează mult și o să fie gata cu ele.
Autoritățile spun că expertiza a început și că, în cel mai scurt timp vor ști ce au de făcut în legătură cu strada.
Iulia Perșa, purtător de cuvânt primărie: Situația de pe strada Uliului este monitorizată 24 de ore din 24, atât de politia locală, cât și de celelalte organisme implicate. Poliția este acolo la fața locului și a restricționat traficul și redirecționează oamneii spre alte rute, astfel încât să nu prezinte pericol si oamenii să fie în siguranță. Bineînțeles expertiza a început să fie efectuată încă de când am fost sesizați de această situație, ea urmează să se finalizeze în regim de urgență, după care vor începe și lucrările, pentru că această expertiză geotehnică ne va spune ce fel de lucrări va necesita acea zonă, astfel încât acel versant să fie consolidat.
Însă oamenii se tem cel mai mult de ploile care sunt anunțate începând cu ziua de miercuri .
Muncitori ai RADP Cluj Napoca au venit și au asezat aici mai mulți saci cu nisip pentru a opri eventualele infiltrații cu apă. Oamenii sunt extrem de supărați și așteaptă ca autoritățile să ia o măsură mai mare pentru că dacă vor veni ploile acești saci nu vor face față.
Gabi, localnic: ... sacii..de ajutor… Când o să vină ploaia o să oprească 20 la sută din volum . Dar problema mare a pornit de la ei. Din cauza construcției imense a unei instituții a statului, și din cauza faptului că la prima fisură ei au venit și au turnat tone de asfalt, greutate și din momentul ăla s-a dus.
Localnică: Situația era de prevăzut. Acum 40,45 de ani a fost același lucru dar s-a dus tot drumul. Nu era asfaltat dar trebuia întărit tot drumul nu să dai drumul să construiască oamenii aici . Și circulație mare și nu protejezi. Bine că nu a fost o mașină pe ea când s-a dus.
Locuitorii așteaptă acum intervenția cât mai rapidă asupra drumului, pentru că se tem de o tragedie mult mai mare.