Oamenii legii au avut de lucru și în a doua zi a festivalului Electric Castle de la Bonțida. Ei au întocmit zeci de dosare penale pentru trafic și consum de droguri, dar au aplicat și numeroase amenzi pentru încălcarea regulilor de circulație.
„Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca care au acționat cu ocazia desfăşurării festivalului Electric Castle au constatat un număr de 22 infracțiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și 3 sancțiuni contravenționale aplicate la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Polițiștii au luat măsuri ferme pentru a menține un climat de siguranță atât în incinta festivalului, cât și în proximitatea acestuia. Participanții la festival au fost întâmpinați de polițiști de prevenire cu recomandări, sfaturi și experimente menite să ajute la răspândirea gradului de conştientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe interzise și alcool.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au constatat 20 fapte penale care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 22 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale legislaţiei rutiere în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002. De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute 9 permise de conducere”, se arată în comunicatul IJJ Cluj.
La rândul lor, cei de la ISU Cluj au monitorizat tipurile de risc aflate în domeniul de competență pe timpul desfășurării festivalului de muzică și au asigurat răspunsul operativ în cazul situațiilor de urgență. Astfel, personalul ISU și SMURD Cluj a acordat prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență unui număr de 76 de persoane, dar nu au fost transportate persoane la unitățile spitalicești.