Ani de zile de strădanii pentru a intra pe piețele alimentare din afara României sunt anihilați de efectele pandemiei de coronavirus, constată cu amărăciune producătorii locali. Nu este de ajuns că există un deficit uriaș în domeniul comerțului alimentar, adică importăm cu mai mult de 1,2 miliarde de euro decât vindem (și asta pentru 2019, o creștere de 8 procente față de anul anterior); acum a apărut tendința, firească de altfel, a magazinelor de a se aproviziona cu marfă produsă local.
Constatarea a fost făcută de tot mai mulți producători din România, care sunt anunțați, pe rând, că marfa lor începe să nu mai fie căutată, și nu pentru că ar fi probleme de calitate sau preț. Pur și simplu, marile rețele comerciale din Europa vor să cumpere cât mai mult din plan local; scad și costurile de transport, scad și riscurile de întreruperi în aprovizionare. Și de aici încep problemele pentru cei din România, care își făcuseră planuri de afaceri pe termen lung ținând cont de vănzările peste hotare. Un singur exemplu poate fi de ajuns, cel al companiei Silvania Gourmet, de lângă Zalău. Te uiți pe pagina lor de prezentare și afli că produsele lor (specialități din vânat, pate-uri și grill) pot fi găsite în mai mult de 400 de magazine din România, dar și în 8 din Ucraina, 20 din Ungaria și 13 din Republica Moldova, ba chiar și Cehia și Dubai. Doar că în ultima vreme vin tot mai multe semnale că producătorii din afară, adică din altă țară decât cea unde este magazinul, nu prea mai sunt primiți la raft. Refuzul, politicos, dar tot refuz, este explicat prin aceea că se dorește a cumpăra marfă doar de la producători locali. După cum spune directorul operațional de la Silvania Gourmet,nu mai este loc pentru firmele din altă parte; de exemplu, o colaborare de trei ani cu o rețea de magazine prezentă în Ungaria s-a încheiat în scurt timp din dorința acesteia de a proteja producătorii locali. Așadar, trei ani de drumuri în Ungaria, trei ani de cheltuieli și investiții s-au irosit în numai câteva zile, și nu pentru că marfa ar fi avut probleme sau prețul nu ar fi fost bun.
Iar Ungaria nu este singura problemă pentru firma din Sălaj. La fel e și în alte state din fosta Europa de Est. În Slovacia, mai spune directorul operațional, li s-acomunicat, dar nu oficial, că guvernul de la Bratislava nu privește cu ochi buni aducerea de alimente din afara țării, încurajând comercianții să se aprovizioneze, dacă se poate în totalitate, doar din Slovacia. Și care rețea comercială, oricât de mare ar fi, se pune cu guvernul unei țări? Vrei să rămâi să vinzi? Atunci te faci frate cu oricine până treci puntea, nu-i așa?
Iar exemplulnu este singular. Cu mici excepții, adică magazinele din comunitățile de români plecați afară, nu prea există producători români (cel puțin în domeniul preparatelor din carne) care să fie prezenți în țările europene. Pur și simplu Europa se închide în sine, mai ales când este vorba de mâncare din surse locale.
În România nu se vede încă această tendință, dar asta probabil pentru că noi suntem mai primitori cu mâncarea ”străină”. Sunt pline magazinele, raioanele de mezeluri și brânzeturi gem de produse din Cehia, Ungaria, Slovacia, Italia, Croația, Spania, Franța sau Germania. Din păcate, de multe ori în detrimentul producătorilor autohtoni, dar cred că asta deja nu mai pare a interesa pe prea mulți; important e să fie rafturile pline, să aibă lumea ce cumpăra, chit că de fapt sprijinim cu banii noștri firmele din țările enumerate.
La final, câteva scurte remarci despre cum știm noi să vindem afară, și mai ales cu ce ne lăudăm că vindem. Să vorbim despre legume și fructe, pentru că grâul și porumbul se vând oricum. Tomatele noastre, atât de bune, gustoase și naturale (spunem noi), au plecat, de exemplu, în Suedia – 10 (da, zece) kilograme, sau în Danemarca (o ”generoasă” cantitate de 180 de kilograme). La valorile astea nici nu vorbim de comerț, roșiile respective probabil au fost cărate cu sacoșele. La fel de bine stăm și în cazul salatei – am trimis 30 de kilograme în Italia, sau al castraveților – tot 30 de kilograme vândute în Cipru. Nici o pagubă, ne rămâne nouă mai mult.
Cătălin Lența
este parte a
