Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca s-a bucurat de un număr record de candidați înscriși după prima săptămână din perioada admiterilor la nivel de licență și masterat. Cu 4 zile înainte de finalul perioadei de înscriere, peste 14 mii de studenți s-au înscris la specializările din cadrul UBB la învățământ cu frecvență, un număr semnificativ mai mare față de cel înregistrat anul trecut.
”Când mai sunt încă patru zile de înscrieri, numărul celor înscriși la nivel licență, învățământ cu frecvență, este de 14.614, cu 755 mai mult decât pe întreaga perioada a înscrierilor din anul trecut, iar la învățământ la distanță avem 2.500 de candidați înscriși, depășind cu 403 cifrele pe toată perioada admiterii din anul 2023. Situația este similară și în cazul studiilor masterale, unde avem 5.238 de înscriși, cu 550 mai mulți ca toată perioada înscrierilor de anul trecut. Se înregistrează de asemenea o creștere semnificativă și la nivelul extensiilor UBB, precum și în cadrul candidaților din străinătate datorită angajamentului universității de a dezvolta relațiile cu comunitățile locale, respectiv creșterii vizibilității internaționale a UBB.”, au transmis reprezentanții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Potrivit acestora, cele mai cerute specializări în rândul candidaților la nivel licență sunt: Informatică/Inteligență artificială, Psihologie/Știinte cognitive, Informatică economică, Media digitală și Drept. De asemenea la nivel de master, cele mai atractive specializări sunt: Inginerie software, Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, Publicitate, Relații publice, Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor.
”Interesul mare față de UBB era de așteptat, așa cum este de ani de zile pentru cea mai veche, cea mai mare și cea mai bine poziționată acum universitate din țară în rankingurile internaționale, care, în plus, ca instituție publică, și-a asumat și o misiune pentru „excelență incluzivă”. Așa am ajuns cea mai mare comunitate academică a țării și am contribuit decisiv la poziționarea orașului ca cel mai bun centru academic pentru studenți din România (conform QS 2024)!
Acum pe mine mă surprind însă pozitiv trei lucruri. Primul se referă la diversitatea tot mai consistentă a zonelor țării de unde ne vin studenții; mereu am avut studenți din toate zonele țării, dar acum avem tot mai mulți, lucru important pentru o universitate care nu este în capitala țării! Al doilea se referă la numărul tot mai mare de studenți internaționali, lucru important pentru o universitate care nu are mecanisme conjuncturale/atipice de atragere a studenților internaționali; aici însă suntem atenți, deoarece, așa cum marile universități americane adesea nu se află în topul clasamentelor celor cu cei mai mulți studenți internaționali, fiind dedicate în primul rând educării studenților din țară (fără să refuze un procent rezonabil de studenți internaționali, unele având chiar limită de acceptare pentru numărul de studenți internaționali), nici UBB nu-și propune să-și distorsioneze misiunea.
În fine, de ani de zile, în unele specializări avem una din cele mai mari competiții pe locurile bugetate din țară; nu cred că sunt prea numeroase universități în țară cu multe specializări la licență, consistente ca număr de studenți, unde competiția să ajungă la un număr considerabil de candidați pe un loc (ex. 13), asta arătând interes (din partea tinerilor) și calitate (din partea UBB) și astfel cred că în viitor ministerul trebuie să aloce mai multe locuri bugetate în aceste direcții de interes pentru tineri (în spiritul „excelenței incluzive” o vom face și noi, la admiterea de acum și din toamnă, în limitele pe care le avem), inclusiv alături de autoritățile locale, cu toții să căutăm soluții mai bune pentru cazarea studenților.”, a declarat Rectorul UBB Cluj, Prof. Univ. Dr. Psih. Daniel David.