O adolescentă a decedat într-un accident rutier produs în localitatea Bucea, după ce un tânăr a încercat o depășire neregulamentară

by admin

O adolescentă și-a pierdut viața, duminică seara, într-un accident rutier produs în localitatea Bucea, comuna Negreni. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de un șofer de numai 21 de ani, care a încercat o depășire neregulamentară.

„La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 21:40, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Bucea. Conform datelor preliminare, polițiștii au constat că un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe direcția Cluj Napoca spre Oradea, după o depășire neregulamentară ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din contrasens, condus de un  tânăr în vârstă de 27 de ani.

În urma evenimentului, din nefericire, a rezultat decesul unei minore care se afla în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani”, a transmis IPJ Cluj.

Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje, iar medicii de pe SMURD i-au aplicat tinerei manevre de resuscitare. Din nefericire, aceasta a decedat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Bucea, comuna Negreni. În accident sunt implicate două autoturisme. Din primele informații, o persoană este inconștientă. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ.

În cele două autoturisme se aflau șase persoane. Echipajele medicale aplică manevre de resuscitare unei minore. Celelalte victime sunt conștiente, cooperante”, au transmis și reprezentanții ISU Cluj.

Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza