Drama unei familii din Cluj a schimbat destinul altor copii. Părinții unei adolescente de 15 ani, care a decedat în urma unui accident rutier, au fost de acord să îi doneze organele, salvând astfel alte trei vieți. Ficatul a fost transplantat unei tinere de 14 ani, în timp ce doi copii au fost salvați printr-un transplant de rinichi.
„Sunt momente în viaţă când destinul loveşte fără milă. E ca şi cum o lume întreagă ar dispărea subit, printr-o sentinţă crudă şi de neînţeles. La Cluj, un accident rutier a făcut să dispară o lume de numai 15 ani. O dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire.
Cu profesionalism şi responsabilitate, alături de familia îndurerată s-a aflat echipa ATI şi de coordonare de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca (Dr. Remus Babici – coordonator transplant, Dr. Nicoleta Dărăban – kdp), care a încheiat prima şi una din cele mai sensibile etape ale sistemului de transplant.
Datorită acestui înger, o altă adolescentă, de 14 ani, a fost salvată prin transplant de ficat, realizat la Institutul Clinic Fundeni de către echipa coordonată de Dr. Doina Hrehoreţ, cu sprijinul echipei ATI, condusă de Dr. Ruxandra Fota. Alţi doi copii, de 8 ani și de 14 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal – Cluj-Napoca. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipa IC Fundeni pentru ficat, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, şi ICUTR Cluj pentru rinichi, coordonată de Dr. Dan Pop.
Echipe medicale complexe şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar. Ne arătăm recunoştinţa şi respectul pentru toţi profesioniştii implicaţi în această luptă pentru viaţă.
Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinților îndurerați. Gândul că alți 3 copii vor trăi de pe urma gestului făcut poate va aduce o minimă alinare. Vă mulțumim din inimă!”, se arată într-o postare a Agenției Naționale de Transplant.