O casă din comuna Vad a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au stins incendiul abia după câteva ore

by admin

Un incendiu a proporții a cuprins în această dimineață o casă din localitatea Cetan, comuna Vad. Flăcările puternice s-au extins și la mai multe anexe gospodărești din apropiere, care au ars în totalitate.

„Apelul de urgență a venit în jurul orei 08:18, iar la misiune au luat parte trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 300 de mp. De asemenea, flăcările s-au extins la patru anexe gospodărești, de dimensiuni diferite. Cumulat, acestea aveau aproximativ 200 de mp. În paralel cu realizarea dispozitivelor de stingere, echipajele s-au străduit să limiteze extinderea focului și la o casă învecinată. Drept urmare, de la casa învecinată pagubele se rezumă doar la două geamuri și la porțiuni mici din acoperiș”, a transmis ISU Cluj.

O femeie în vârstă de de 77 de ani a suferit un atac de panică și a fost evaluată de echipajul SMURD, dar nu a fost nevoie să fie transportată la spital.

„Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spații închise. Cu alte cuvinte, incendiul a izbucnit atunci când proprietarul a încercat să aprindă o butelie care a produs o flamă foarte mare. Două dintre autospeciale au revenit la subunitate, un echipaj fiind în continuare dislocat pentru a verifica existența unor focare ascunse,” au mai transmis pompierii clujeni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza