O fată de 15 ani, posibila victima a unor AGRESIUNI SEXUALE în colegiul din care face parte.

by Christian Suciu

Reprezentanții IPJ Cluj investighează un caz de posibilă agresiune sexuală asupra unei eleve minore în vârstă de 15 ani de către un reprezentant al căminului colegiului în care învăța.

” La data de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 4 Poliție au demarat verificări din oficiu, în baza unor informații referitoare la faptul că o tânără în vârstă de 15 ani, din județul Cluj, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat, reprezentant al unei instituții de învățământ din municipiu, în căminul colegiului.

Ancheta a fost preluată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi stabilite cu exactitate aspectele sesizate, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, transmite IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza