O parte din zidul roman descoperit în Parcul Caragiale va fi conservat și valorificat de Primăria Cluj-Napoca

by Christian Suciu

Primarul Clujului, Emil Boc a transmis că o porțiune a zidului roman descoperit în urma lucrărilor din Parcul Caragiale va fi conservat și valorificat pentru publicul larg. Potrivit acestuia, stadiul fizic al lucrărilor în prezent este 70%.

”Prin proiectul Parcului Caragiale se realizează: reamenajarea integrală a suprafeței Parcului I.L. Caragiale, cu identificarea și păstrarea vegetației valoroase și sănătoase existente, pentru a crea o atractivitate mai mare în rândul publicului.

Totodată, se reamenajează canalul Morii, al cărui traseu sistematizat a fost acoperit la sfârșitul anilor 80 cu o dală de beton. Prin punerea în valoare a acestui curs de apă, al doilea ca importanță din oraș, acesta devine parte integrantă a parcului. În consecință, se realizează amenajări și sistematizări pe verticală, pentru a facilita accesul pietonal la luciul de apă, precum si amenajări peisagere specifice cursurilor de apă.”, a declarat primarul Emil Boc

Zidul roman descoperit în urma lucrărilor ar fi fost construit aproximativ între anii 117-124, pe vremea Împăratului Hadrian. Astfel, datorită însemnătății sale istorice acesta va fi conservat și valorificat pentru a crește atractivitatea turistică a parcului, cât și pentru a releva evoluția istorico-urbanistică a orașului.

”Dată fiind însemnătatea istorico-urbanistică a acestei descoperiri arheologice, se impune conservarea și punerea în valoare a unei părți a zidului roman printr-o amenajare care să asigure vizibilitatea și accesibilitatea publicului larg. Costurile vor fi asigurate de către Primăria Cluj-Napoca.”, a mai menționat edilul clujean.

Totodată, proiectul Parcului Caragiale va avea în vedere regândirea străzii Octavian Petrovici prin reconfigurarea geometriei acesteia în plan, înlocuirea straturilor de uzură existente, a sistemului de iluminat public, dotarea acesteia cu mobilier urban nou, marcaj rutier, signalistică urbană nouă dar și prin plantări de aliniamente de arbori.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza