OFICIAL! Licența Prima TV a fost preluată de trustul clujean Clever Media Network

by Cristina Mihaila

Postul național de televiziune Prima TV a trecut oficial în proprietatea Clever Media Network, trustul de presă condus de clujeanul Adrian Tomșa, care mai deține televiziunile Look, Agro TV și Profit Tv. CNA a aprobat trecerea licenței audiovizuale de la firma lui Adrian Burci către Clever Media, scrie paginademedia.ro.

Potrivit sursei, Prima TV va rămâne post generalist, dar va trece până la finalul anului de la emisia SD, la cea HD. Noul proprietar spune că în planul de dezvoltare al televiziunii se regăsesc și o parte dintre emisiunile din prezent, dar se dorește actualizarea conținutului cu noi producții, programe de știri, dar și cu o componentă sportivă.

”Sunt multe de construit în zona tehnică și de conținut. Suntem pregătiți să rezolvăm aceste probleme de care suntem conștienți. Nu vrem să modificăm poziționarea postului, de post generalist. Vom încerca să aducem, în schimb, o componentă de sport. Vom încerca să ne adaptăm schimbărilor și să abordăm noi paradigme, prin transformarea televiziunii într-un hub digital”, a spus Adrian Tomșa în ședința CNA.

După doi ani de discuții și negocieri, contractul de vânzare a Prima TV către Clever Media a fost semnat în luna aprilie, contra unei sume de aproximativ 5 milioane de euro. Compania Clever este deținută de omul de afaceri Adrian Tomșa și mai operează posturile de televiziune Look, Agro Tv, site-ul Profit.ro și postul de televiziune Profit. Adrian Tomșa este și acționarul eAd Interactive, companie care deține drepturile de difuzare pentru Liga 1.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza