Olimpiadele și concursurile școlare, suspendate de teama coronavirusului

by admin

Toate olimpiadele și concursurile școlare, precum și competițiile sportive județene și regionale au fost suspendate pe termen nedeterminat, pentru a preveni răspândirea coronavirusului COVID-19. Măsura a fost luată de ministrul Educației, în urma unei videoconferințe cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți.

„Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul Educaţiei şi Cercetării a hotărât suspendarea desfăşurării tuturor olimpiadelor şcolare judeţene şi regionale, precum şi a competiţiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației. 

De asemenea, ministrul a cerut inspectorilor școlari să se asigure că fiecare unitate de învățământ este dotată cu săpun și dezinfectant. În plus, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi şi cadre didactice care sunt izolaţi la domiciliu şi de a raporta zilnic Ministerului Educaţiei şi Cercetării. O altă măsură vizează activitatea școlilor sanitare postliceale. În cazul lor, se aplică prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată.

Cât privește suspendarea cursurilor, aceasta este atributul exclusiv al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, care se va întruni luni după-amiaza, la ora 16.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza