Organizatorii UNTOLD și Neversea, prin campania Blood Network, încurajează pacienții vindecați de COVID-19 să vină să doneze plasmă pentru a salva viețile celor care se luptă cu acest virus și care sunt în stare critică în secțiile de ATI.
Sistemul medical se confruntă în acest moment cu o lipsă acută de sânge, dar și cu un număr foarte mic al donatorilor de plasmă – foști pacienți COVID -19.
Criterii de eligibilitate pentru donare plasmă a pacienților vindecați de COVID-19 se pot găsi pe site-ul Ministerului Sănătății.
Cei care doresc să doneze plasmă o pot face și în cadrul caravanei Blood Network care se desfășoară până pe 13 septembrie, în mai multe centre de transfuzie din țară:
- București – 15, 16 august
- Timișoara – 22, 23 august
- Craiova – 22, 23 august
- Oradea – 29, 30 august
- Târgu Mureș – 29, 30 august
- Brașov – 5, 6 septembrie
- Ploiești – 5, 6 septembrie
- Sibiu – 12, 13 septembrie
- Iași – 12, 13 septembrie
- București- 12,13 septembrie
Donarea de plasmă în cadrul caravanei Blood Network se face doar prin programare telefonică, la numărul de telefon 0730.073.940, de marți până vineri, între 9:00 și 16:00.
Programările se fac astfel:
- Între 11-14 august, programare la Centrul de transfuzii București din zilele de 15 și 16 august.
- Între 18-21 august, programare la Centrul de transfuzii Timișoara și Craiova din zilele de 22 și 23 august.
- Între 25-28 august, programare la Centrul de transfuzii Oradea și Târgu Mureș din zilele de 29 și 30 august.
- Între 1- 4 septembrie, programare la Centrul de transfuzii Brașov si Ploiești din zilele de 5 și 6 septembrie.
- Între 8 -11 septembrie, programare la Centrul de transfuzii Sibiu, Iași și București din zilele de 12 și 13 septembrie.
CEI CARE DONEAZĂ PLASMĂ PRIMESC GRATUIT UN BILET DE O ZI LA UNTOLD SAU LA NEVERSEA!
Cei care vor veni să doneze plasmă în cele 9 centre fixe din țară vor primi, la alegere, un bilet de o zi la UNTOLD sau Neversea 2021. În plus, donatorii din cadrul caravanei vor primi din partea Kaufland România câte un voucher de cumpărături de 100 de lei, valabil în orice magazin din țară.
Campania BLOOD NETWORK este realizată cu sprijinul Kaufland România, partener oficial al UNTOLD și NEVERSEA, cu ajutorul platformei Și Eu Donez și al Institutului Național De Transfuzii Sanguine. Parteneri media sunt PRO TV, KISS FM și Republica.
Detalii pe www.untold.com/bloodnetwork și www.neversea.com/bloodnetwork