(P) Cele mai importante rochii din garderobă: cum le alegi şi cum ai grijă de ele

by Oana Spiru

Rochiile se număra printre cele mai uşor de asortat piese vestimentare. Acestea se pot asorta direct cu încălţămintea sau geacă, fără să fie nevoie de prea multă bătaie de cap pentru a crea un outfit. Mai mult, acestea sunt şi o emblemă a feminităţii, aşa că rareori poţi da greş atunci când alegi o rochie potrivită pentru locul în care vei merge.

Vestea bună este că nu ai nevoie de o mulţime de rochii în garderoba ta pentru a putea alcătui o varietate de ţinute. Este de preferat să incluzi în dressing-ul tău câteva modele uşor de purtat, din materiale de calitate şi care să nu se demodeze prea repede.

În prezent, poţi găsi sute, chiar mii de modele de rochii la preţuri diverse, de la zeci de lei şi până la mii de lei. Le poţi comanda online dacă nu îţi place să mergi la shopping sau le poţi achiziţiona din magazine şi mall-uri dacă preferi să probezi înainte de a cumpăra.

Iată care sunt cele mai importante rochii pe care trebuie să le ai în garderobă şi cum să ai grijă de ele:

Rochia neagră

Rochia neagră sau “little black dress” este un model ce nu trebuie să îţi lipsească din dulap. Nu degeaba conceptul de rochie neagră a devenit un simbol al modei, încă din secolul trecut. Acest model de rochie simbolizează elegantă, rafinament şi are avantajul de a fi uşor de purtat.

Sfatul nostru este să optezi pentru un croi simplu, care să îţi flateze silueta şi care să se asorteze uşor cu mai multe modele de pantofi şi genţi.

Rochia pentru evenimente speciale

Este absolut necesar să ai în garderoba ta o rochie pentru evenimente tip black-tie. O rochie elegantă, dintr-un material preţios, cu un croi deosebit. Poate fi vorba despre o rochie sierna, o rochie din dantela sau o rochie scurtă cu paiete.

De asemenea, pentru evenimentele speciale din viaţa ta, este o idee bună să alegi rochii pe care să le păstrezi toată viaţa. Spre exemplu, rochiile pentru cununia civilă se număra printre acestea. Dacă îţi doreşti un model clasic de rochii cununie civila, alege un croi drept, dintr-un material fin, în tonuri de alb, bej sau roz pudrat. Dacă îţi doreşti să mai porţi rochia pentru cununia civilă şi cu altă ocazie, alege un model fără inserţii preţioase sau aplicaţii.

Nu doar rochiile pentru cununia civilă se pot păstra ca amintire, ci şi rochia de mireasă sau rochiile de naşa.

Rochia cu model floral

Rochia cu model floral este o alegere excelentă pentru zilele în care îţi doreşti o ţinută 100% feminină şi uşor de asortat. Alege un model cu nuanţe de alb, roz sau galben, dacă vrei o ţinută luminoasă, de vară. Pentru sezonul rece, poţi purta rochii cu model floral în nuanţe de bej, negru sau roşu.

Rochia vaporoasă de vară

Rochia vaporoasă de vară este de obicei realizată din voal, mătase sau bumbac organic. Aceasta poate fi uni, cu animal prinţ sau cu model floral. Optează pentru o rochie pe care să o poţi asorta uşor cu sandale, adidaşi sau balerini. Lungimea rochiei o poţi alege în funcţie de preferinţele tale, aşa că nu contează dacă alegi un model maxi sau mini, ci cât de bine te simţi tu atunci când o îmbraci.

Sfaturi de întreţinere

Pentru a te bucura de rochiile tale cât mai mult timp, spală-le întotdeauna conform instrucţiunilor de pe etichetă. Foloseşte detergenţi speciali, care să prevină decolorarea şi evită să speli acasă modelele de rochii cu aplicaţii preţioase sau din materiale delicate. Pentru acelea, cea mai bună soluţie este curăţarea chimică la o firmă specializată.

Rochiile sunt piese de bază în garderoba feminină. De aceea, este important să alegi modele uşor de purtat la diverse evenimente şi uşor de asortat cu genţi, încălţăminte şi alte accesorii. De asemenea, acorda atenţiei modului în care întreţii rochiile, pentru a te bucura de ele mai mulţi ani.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

cum le alegi şi cum ai grijă de ele – Revista Presei 02/05/2023 - 19:46

[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]

Raspunde

Comenteaza