Consiliul Județean Cluj și Tetarom S.A., societate aflată sub autoritatea forului administrativ județean, au finalizat prima etapă a proiectului prin care se urmărește ca întreaga cantitate de energie electrică consumată de companiile care își desfășoară activitatea în parcul industrial Tetarom I din Hoia să fie produsă local, din surse regenerabile 100%.
”Realizarea unor asemenea facilități de producere a energiei pe plan local, direct la locurile de consum, reprezintă cea mai bună soluție pentru toți consumatorii. Energia produsă local nu e purtătoare de tarife de transport și distribuție, deci e mai ieftină. În plus sunt eliminate pierderile din rețea. Ne dorim ca, în câțiva ani, toate cele 155 de companii din Parcurile Industriale Tetarom să folosească energie verde produsă de noi, local, la cele mai bune prețuri din piață”, a transmis președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Tetarom S.A. este un operator licențiat de distribuție, ce prestează servicii de distribuție a energiei electrice, din surse regenerabile certificate cu garanții de origine, către rezidenții interesați din toate cele trei parcuri industriale administrate. Cei mai mari clienți ai serviciilor de distribuție sunt, bineînțeles, companiile Bosch, Emerson și DeLonghi, cu un necesar cumulat de cca. 7.000 MWh/lună.
În cursul anului trecut prețurile la energia electrică livrată de Tetarom au scăzut cu 80%, de la 3000 lei/MWh în 2022 la cca. 600 lei/MWh în 2023. Ca urmare a acestor noi realități economice, dar și a strategiei companiilor de a utiliza energie regenerabilă într-un procent cât mai ridicat, Tetarom SA a început să aducă în portofoliu noi clienți.