Învierea Domnului sau Sărbătoarea de Paște este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului. Credincioșii din întreaga lume primesc marea sărbătoarea cu iubire, împlinire sufletească și veselie. Totodată, Paștele este și un prilej de reuniune cu membrii familiei, când se lasă deoparte grijile și problemele de zi cu zi, iar gândurile se îndreaptă către fapte bune și recunoștință. Invitat în emisiunea Servus, Cluj!, părintele-profesor universitar, Stelian Tofană a transmis un mesaj tuturor credincioșilor înaintea Învierii.
“Vreau să le transmit un mesaj tuturor celor care ne urmăresc. Este un mesaj despre felul în care trebuie să întâmpinăm această sărbătoare. Poate că ea ne va aduce mai multă liniște în interior, în viața noastră, în conștiința noastră, în sufletul nostru, în relațiile cu cei din jur, cei din familie. Acest mesaj aș vrea să îl leg de o cântare. Ea se cântă în noaptea de Paște și pe toată perioada post-pascală. Ziua Învierii! Acest semn al exclamării reprezintă în literatuă o atenționare. În final, cântarea se încheie cu un îndemn la a mărturisi pe Hristos Înviat. Aș vrea să spun tuturor că salutul <<Hristos, a Înviat>> nu este de fapt un salut, ci este o mărturisire de credință. Cel care aude această mărturisire răspunde la fel de responsabil, adică <<Adevărat că a Înviat>>.
Pentru a putea să ai ziua de Paște luminoasă și pentru a avea dreptul să faci această mărturisire, cântarea aceasta pune patru condiții: Ziua Învierii!, să iertăm toate fraților și celor ce ne urăsc pe noi înaintea Învierii, să ne luminăm cu prăsnuirea și numai unul pe altul să ne îmbrățișăm. Numai așa putem să spunem <<Hristos a Înviat din morți cu Moartea pe moarte călcând”. Este singura sărbătoare care transmite acest mesaj puternic într-o cântare a ei pentru ceea ce înseamnă raportarea ta la tine însuți și la cel de lângă tine”, spune părintele profesor, Stelian Tofană.