Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP nunțul privind achiziționarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul inter-județean ”Velo Apuseni”- lotul Cluj. Obiectivul de investiții prevede realizarea a 𝟤𝟤𝟩 km𝖽𝖾 desfășurate pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din care peste 40%, respectiv 𝟫𝟤,𝟦 km, vor fi amenajați pe teritoriul județului Cluj. Valoarea estimată a contractului de proiectare este de 𝟣.𝟨𝟫𝟩.𝟥𝟪𝟪 de lei, însă aceasta ar putea crește la peste 6 milioane de lei în condițiile în care forul administrativ județean va decide extinderea proiectului.
” Ne dorim ca în etapa de proiectare, respectiv elaborarea studiului de fezabilitate și întocmirea proiectului tehnic să se desfășoare într-un timp cât mai scurt astfel încât, în prima parte a anului viitor să trecem la execuție. Este un obiectiv important pentru noi și pentru întreaga zonă de munte, care va impulsiona turismul și activitățile economice.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 9 octombrie 2023 iar criteriul de atribuirea a contractului este ”cel mai bun raport calitate-preț”. Proiectul ”Velo Apuseni” este un rezultat al parteneriatului încheiat în anul 2021 între județele Cluj, Bihor și Alba iar în luna martie a fost semnat contractul de finanțare a investiției, în valoare totală de 110 milioane de lei, sumă finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență.
1 comentariu
[…] Sursa: servuscluj.ro […]