Anul acesta, 2021, Paștele Catolic se sărbătorește în data de 4 aprilie, în vreme ce Paștele Ortodox pică în data de 2 mai. Pentru credincioșii catolici, astăzi este Vinerea Sfântă.
La Biserica Piaristă din Cluj-Napoca totul va decurge conform regulilor impuse, distanțare păstrată, toată lumea cu mască, iar pentru peroanele care rămân acasa se va pune la dispoziție și transmisiunea online. În Biserica Piaristă din Cluj ceremonia va începe la ora 19.
Părintele Popesc Mihăiță Cristian a transmis din partea Bisericii Catolice un mesaj cu ocazia Paștelui, în Vinerea Sfântă.
„Iubiți credincioși, la Înviere îl avem pe Cristos viu, strălucitor, dar cu răni, care poartă încă cicatricile pătimirii și prin aceasta ne arată că bucuria adevărată provine din suferință. Vre să ne spună că nu poți gusta din plin Învierea dacă nu ai avut experiența calvarului, dacă nu ai fost zdrobit în așteptări, în speranțe. Am Înviat și sunt mereu cu tine! Cu aceste cuvinte ale Psalmistului începe Liturghia Învierii din Vigilia Pascală. Cristos Înviat este mereu cu noi, în special când celebrăm Eucaristia, Sfânta Liturghie. Îl rugăm pe Cristos, așa cum el a înviat din morți, să ne învie și pe noi. Aceasta este credința noastră, aceasta este speranța noastră. Cu aceste gânduri, în numele meu, al Părintelui Protopop Laszlo Attlia și a tuturor colegilor mei vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate”, spune preotul catolic Popesc Mihăiță Cristian.