ATP Trucks Automobile, producătorul de autovehicule de transport rutier din România, prin dealer-ul ATP Motors, a înregistrat vânzări de peste 2,8 mil. Euro în primul an al Truston în România, primul lot de basculante și betoniere fiind livrat integral.
Al doilea lot de 30 de unităţi, aflat în producţie la începutul acestui an, a fost finalizat integral şi, în procent semnificativ, este deja pe drum, la lucru, integrat în proiectele clienţilor ATP Group.
Asamblat 100% la Baia Mare și echipat în variante de basculantă şi betonieră, Truston este foarte accesibil și fiabil, gândit special să acopere nevoile clienților. Rezistența superioară a componentelor se traduce și printr-o durabilitate sporită a ansamblului şi costuri de mentenanţă reduse, un element foarte important în ecosistemul construcțiilor din România. Basculanta Truston este făcută să transporte mai mult și să reziste mai bine în timp; betoniera ajunge cu ușurință în cele mai dificile locații, greu accesibile până acum.
“A fost o perioadă plină de provocări, aşa cum este fiecare început. Însă, la un an de la lansarea acestui produs pe piaţa din România, putem anunța că am înregistrat rezultate foarte bune. Produsul a fost primit cu încredere şi, chiar dacă ne-am confruntat cu blocajele generate la nivel mondial de pandemia COVID-19, suntem încrezători că produsul pe care îl asamblăm 100% în România este un răspuns la nevoile specifice ale clienților noștri. De aceea, continuăm să inovăm și să ne adaptăm produsul la situațiile practice de pe șantierele din țara noastră ”, a declarat Lucian Varga , directorul general al ATP Trucks.
Cea mai importantă caracteristică a modelelor Truston este rezistenţa, noul produs fiind construit pe două profile în C, unul de 7mm și unul de 8mm, puse unul într-altul, ceea ce crește semnificativ rezistența șasiului. Rezistența superioară a componentelor se traduce într-o durabilitate sporită a ansamblului. Basculanta vine cu o benă în varianta de 20 mc, este mai comercială şi adaptabilă atât pentru aplicaţii în cariere si balastiere, cât şi pentru transporturi în domeniul construcţiilor. Bena basculantei este confecționată din tablă Hardox, de 8 mm baza şi 6 mm laterale, a cărei geometrie conferă rezistență sporită. Betoniera TRUSTON are o capacitate standard de 10 mc, angrenată cu componente Eaton, respectiv Bonfiglioli şi este fabricată şi ea din tablă Hardox.
Cu acest nou lot, producătorul a îmbunătățit atributele celor două variante Truston, astfel că, pe lângă modificarea benei pentru a putea fi folosită în lucrările de turnat asfalt, o mai bună fixare a acesteia în timpul deplasării fără încărcătură pe teren accidentat prin sisteme de prindere din aluminiu, bena este prevăzută și cu o prelungire superioară care are rolul de a proteja cutia de viteză în timpul încărcării camionului.
Prin serviciile specializate de consultanţă pe care dealer-ul ATP Motors le oferă, clienţii pot accesa finanţare flexibila prin leasing. Astfel, Raiffeisen Leasing a inclus produsul Truston în programul său special de finanţare, adresat anume producătorilor români. Clienţii pot accesa şi serviciul de trade-in, în condiţii foarte avantajoase: turisme, utilitare sau camioane se pot constitui ca avans pentru autospeciale. Iar în cazul unor contracte de prestari servicii sau alte aplicaţii cu perioadă deteminată, aceştia pot opta pentru a returna autospeciala la finalul contractelor, contra unei valori reziduale clare stabilite la livrarea acesteia ( buy-back).
Distribuţia Truston în piaţă se realizează prin ATP Motors iar clienţii beneficiază de: accesorii disponibile online prin E-shop, specializare şoferi pentru reparaţii simple în şantier, servicii de mentenanţă şi reparaţii în centre autorizate, asistenţă în service caroserie cu decontare directa a asigurărilor, servicii specializate de consultanţă pentru vânzare.
Pentru toţi cei care vor să vadă camioanele aflate înca în stoc, expuse la vânzare, vineri, 28 august şi sâmbătă, 29 august, vor avea loc Zilele Porţilor Deschisela ATP Motors în Baia Mare.
Despre ATP Group
Cu mult curaj şi cu o investiţie majoră, ATP Group a abordat acest segment de activitate în urmă cu trei ani. Parte din ATP Group, care reuneşte firmele ATP Automotive – producţie şi distribuţie piese auto, ATP Motors – dealership auto şi ATP Transit – transport rutier intern şi internaţional, ATP Trucks Automobile https://atp-trucks.com/ are ca activitatea de bază fabricarea de autovehiculelor de transport rutier şi persoane.
ATP Group este un partener de încredere al transportatorilor, activând de 25 de ani în domeniul auto ca furnizor de produse şi apoi servicii pentru profesioniștii din lumea transporturilor. Cu noua sa divizie, poziţia ATP Group se consolidează pe piaţa auto din România şi deschide mai departe perpectiva altor parteneriate.