Patru tineri au ajuns la spital cu multiple traumatisme, după ce s-au răsturnat cu mașina. Accidentul a avut loc noaptea trecută, între localitățile Mihăiești și Topa Mică.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, tip Terapie Intensivă Mobilă, și două echipaje SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, în afara părții carosabile, și ocupanții ieșiți din acesta.
Trei tineri și o tânără, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au primit asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceștia prezentau, la prima evaluare, multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și erau cooperanți”, a transmis ISU Cluj.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat pentru persoanele implicate în accident, au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri de siguranță pentru salvatori și persoanele implicate în accident.