Percheziții în județul Cluj într-un dosar deschis pentru abuz în serviciu

by Oana Spiru

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat miercuri șase percheziții domiciliare și alte nouă unor autovehicule, în județele Cluj, Bihor, Sălaj și Bistrița-Năsăud, în cadrul cercetărilor derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

„Activităţile au vizat identificarea și ridicarea unor înscrisuri aferente procedurilor de achiziție publică efectuate de o unitate administrativ teritorială din județul Cluj și a unor bunuri achiziționate din fondurile publice administrate de instituție, existând suspiciuni privind însușirea respectivelor bunuri de către funcționari publici.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri, dar și înscrisuri de interes pentru cauză” informează IPJ Cluj.

Conform unor surse cluj24.ro, perchezițiile au avut loc la Primăria Călățele, la domiciliul contabilei și în alte locații. Aceasta făcea achiziții de bunuri pentru primărie apoi le vindea mai departe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza