PERCHEZIȚII ÎNTR-UN CAZ DE SPĂLAREA BANILOR LA CLUJ

by Bianca Baraboi

În cursul acestei dimineții, 29 mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pun în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, faptă săvârșită prin intermediul unor societăți comerciale cu obiect de activitate din domeniul industriei alimentare, producției de software și închirierea de autovehicule.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2017 – 2022, o persoană, angajat al unei societăți comerciale bancare, ar fi creditat două societăți comerciale administrate de persoane cunoscute acesteia, cu sume importante de bani provenite din săvârșirea de infracțiuni informatice, cu scopul de a disimula originea ilicită a acestora și de a asigura capitalul necesar funcționării celor două societăți comerciale.

Suma de bani spălată, la acest moment procesual, se estimează la aproximativ 800.000 de lei, iar prejudiciul urmează a fi calculat, pe baza probelor și documentelor care vor fi descoperite și ridicate, în urma perchezițiilor domiciliare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza