Persoanele imobilizate sau nedeplasabile din municipiul Cluj-Napoca pot fi înscrise pentru vaccinare împotriva COVID-19 apelând nr. tel. 0372 280 499, anunță Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală.
Programarea se face după următorul program:
– luni, marți miercuri: orele 8:00 -16:00;
– joi: orele 8:00 -17:30;
– vineri: orele 8:00 -14:30.
Datele necesare a fi comunicate sunt:
– numele și prenumele;
– CNP;
– seria și nr. carte/buletin de identitate;
– nr. telefon;
– numele medicului de familie, adresă de email (dacă există).
Persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se vaccinează împotriva COVID-19 în baza deciziei personale, în etapa a doua a strategiei de vaccinare.