Patru spitale din Cluj urmează a fi dotate cu echipamente și aparatură medicală ultramodernă, în urma unui investiții de peste 10 milioane de lei. Banii au fost alocați de Consiliul Județean Cluj, în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează consolidarea capacității județului Cluj în gestionarea crizei sanitare COVID-19, iar anunțul privind licitația a fost publicat pe SEAP.
Cele 177 de echipamente și aparate medicale ultramoderne vor ajunge la trei dintre spitalele aflate în subordinea forului administrativ județean, respectiv Spitalul de Urgență pentru Copii, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” și Spitalul de Recuperare, precum și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate subordonată Ministerului Sănătății.
„Ceea ce e cu adevărat impresionant este numărul aparatelor și echipamentelor medicale de ultimă generație pe care le achiziționăm din fonduri europene și care vor veni, cât de curând, în sprijinul echipelor medicale aflate în lupta cu COVID. Această nouă investiție masivă în aparatură medicală modernă va aduce numeroase beneficii atât micilor pacienți cât și adulților care se confruntă cu diverse afecțiuni”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Printre aparatele de care vor beneficia cele patru spitale clujene se numără un aparat de radiologie mobil, două incubatoare, două combine frigorifice tip bancă de sânge- plasmă, un aparat pentru terapia de substituție renală continuă, patru paturi de terapie intensivă pentru îngrijirea pacientului critic, un dispozitiv extra-pulmonar de susținere a funcției pulmonare și trei pompe automate de administrare a alimentației enterale.
De asemenea, vor mai fi achiziționate 27 de dispozitive medicale folosite pentru ventilația noninvazivă, trei echipamente de oxigenoterapie, un echipament radiologic mobil digital cu rețea integrată de stocare și transmitere imagini, prevenire și sistem de gestionare a pandemiei COVID-19, un stativ vertical pentru radiografii pulmonare, un aparat de anestezie de înaltă performanță cu monitor, saltele anti-escară, perne antidecubit, injectomate, monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale ș.a.m.d.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 22 decembrie 2020, ora 15.00 iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.