Peste 150.000 de copii și adulți s-au bucurat de magia sportului în cele patru zile de Sports Festival

by Bianca Baraboi

Sports Festival 2024 (13-16 iunie) a însemnat un spectacol total al sportului în care publicul a putut atât
să practice și să încerce sporturi noi, să se distreze făcând mișcare, să concureze la o sumedenie de
competiții, dar și să întâlnească legende mondiale ale tenisului. Andre Agassi, acest mare fost jucător
cunoscut pentru stilul său inconfundabil de joc, și soția sa, Stefanie Graf, o altă legendă a sportului cu un
palmares impresionant de 22 de titluri de Grand Slam, au venit de peste ocean pentru a întâlni publicul
din România. Cei doi au jucat la în cadrul unui demonstrativ de tenis cu Simona Halep și Andrei Pavel
sâmbătă seara, în BTarena. Alături de invitații lor Justin Gimelstob și Horia Tecău, cei doi au oferit fanilor
o seară magică. Duminică, fanii au avut o nouă ocazie unică: să îi asculte pe cei doi foști mari jucători în
cadrul unul masterclass special.


Stefanie Graf: ”Publicul a fost atât de cald și primitor, o adevărată plăcere. Nu avem șansa să facem asta
prea des. A fost plin de fani, chiar și din Taiwan. Suntem prima dată în România și e minunat.”


Andre Agassi: ”A fost minunat să fim pe teren alături de Simona și Andrei. România e o surpriză plăcută.
Am avut vreme bună, de vară, Sports Festival, festival de film aici la Cluj. Ne-am simțit foarte bine.”


Invitați speciali la evenimentul de sâmbătă seara au fost Ilie Năstase și Ion Țiriac.


Ion Țiriac: ”Onest, vreau să vă felicit pentru că puteți, în Cluj, să faceți o treabă ca asta. Vă felicit pentru că
aveți unde să o faceți. În București nu există și nu au cum să o facă, pentru că nu au o sală ca aceasta. Îi
felicit și pe organizatori, pe Patrick (n.r. Ciorcilă), că poate să o facă și nu e prima dată. Felicitările mele.
După o pauză atât de mare în care nu am mai avut tenis în România, îl avem din nou. Dumneavoastră aveți
fetele, București vine înapoi, cu turneul de băieți. Faptul că sunteți prezenți la tenis înseamnă că avem totuși
o cultură a tenisului pe care au scris-o un Năstase, o Ruzici, o Halep, un Tecău și așa mai departe.”

Pe lângă marile evenimente ale Sports Festival 2024, cea de-a cincea ediție a venit cu multe activități
sportive pentru toate vârstele. Peste 150.000 de copii și adulți s-au bucurat de magia sportului în cele
patru zile de festival, chiar dacă primele două zile au venit și cu ploaie
.


Tradiționala paradă a cluburilor sportive a colorat Sports Festival și a arătat, din nou, cât de diversă este
lumea sportului. Peste 3.000 de copii de la aproape 100 de cluburi sportive au defilat vineri seara, din
Parcul Central din Cluj-Napoca, până în fața scenei mari a festivalului amplasată pe platoul dintre Cluj
Arena și BTarena.


Pe lângă competițiile spectaculoase, au fost și premiere pentru festival: fotbal 4 la 4 și canicross. Red Bull
Four 2 Score a avut loc în weekend. Acesta este un concept special pentru jucători și fani ai fotbalului de
atac. Fiecare echipă, formată din 4 membri și o rezervă, joacă meciuri de câte 10 minute, fără pauze și fără
portar. În cadrul Sports Festival au avut loc 2 etape de calificări, ultimele înainte de finala națională, din
23 iunie, de la București.

Pentru prima oară la Sports Festival, canicross a adus cățeii în centrul atenției. Peste 50 de patrupezi, care
mai de care mai simpatici, s-au întrecut la cele două probe ale competiției: OBSTACLE RUN, tandem om și
câine pe un circuit cu obstacole de aproximativ 300 m, și DOG SPEED RUN, o probă de alergare a cățelului
spre stăpân pe un culoar de 50 m.


Joi și vineri, în BTarena, a avut loc cea de-a doua etapă a circuitului Grand Prix România, competiție de șah
rapid, care a avut un fond de premii impresionant ce se ridică la 30.000 EUR. Simultan cu acest circuit s-a
desfășurat și proiectul ”Educație prin șah”. Ambele evenimente au fost organizate de Federația Română
de Șah. Ca și anul trecut, multiplul campion mondial, Viswanathan Anand a fost prezent la concurs.


Peste 1500 de ”supereroi” au alergat duminică pentru o cauză nobilă: renovarea secției de Neonatologie a
Maternității Stanca din Cluj-Napoca prin campania „Spitale Publice din Bani Privați” (Fundația
Metropolis). Crosul Supereroilor a avut 4 probe: 10K OPEN feminin/masculin, 5K OPEN feminin/masculin și FAMILY 2 KM și 5 KM.


Pe lângă toate acestea, în cadrul Sport Festival au fost organizate: turneu de fotbal pentru copii U8-U14,
finala turneului național de rugby Under 14 și o competiție de minirugby și Super Open de beach volley.
30 de zone de inițiere gratuite au fost amenajate în festival oferind participanților, de toate vârstele, șansa
de a descoperi cât de colorat, divers și distractiv e universului sportului – aikido, atletism, baschet, bocce,
caiac, ciclism, cross training, functional training, dance, escaladă, fotbal, gimnastică ritmică, gimnastică
aerobică, kyokushin, handbal, majorete, roundnet, rugby, șah, schi fond, tenis de câmp, volei, judo, patinaj
pe role, fitness Worldclass, golf, tenis de masă, canicross, evaluare motrice și badminton.


Sports Festival 2024 nu a fost doar despre mișcare fizică, ci și despre inspirație și poveștile de succes ale
celor care au transformat sportul într-un stil de viață. Sports Talks a adus în fața publicului personalități
importante din lumea sportului care au vorbit despre tema acestei ediții: motivația – Patrick Ciorcilă,
Răzvan Peristeri, Sorin Babii, Mihai Silvășan, Laura Gavrilaș, Arian Notrețu, Irina Deleanu, Gabriel Cotea,
Ioana Moldovan, Cătălin Moroșanu, Toma Coconea, Constantina Diță, George Baltă, Virginia Ruzici, Theo
Cercel, Emi Cățe, Ania Caill, Ioan Achiriloaie, Andrei Pavel, Robert Glință, Omer Tetik, Ciprian Lupu, Alisia
Perșa, Cristian Sandru, Adi Lupu și Cătălin Sprînceană.


Ca de obicei, din cadrul Sports Festival nu au lipsit concertele prin care publicul a fost invitat la mișcare și
dans: CDJ- Cristian Daniel, Matei Sax, Ami, Voltaj, MC Dylma, Gașca Zurli, Andreea Esca și Otravă. În timpul
zilei, la scenă au fost organizate diverse clase de aerobic, fitness și dans.


Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sport din România, a ajuns în 2024 la cea de-a cincea ediție.
Festivalul înseamnă 4 zile dedicate sportului care includ activități de inițiere, provocări sportive, super
campioni față în față cu fanii, la Sports Talks, masterclassuri dedicate profesioniștilor, crosul Supereroilor,
competiții, parada cluburilor sportive și evenimente demonstrative care transformă sportul într-un
adevărat spectacol.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza