Peste 160 de pompieri vor fi, zilnic, la datorie și de Paștele Catolic

by admin

În acest weekend în care se va sărbători Paștele Catolic, ISU Cluj va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi pregătiți să ofere sprijin comunității. Zilnic, echipajele de pompieri care încadrează 120 de mijloace tehnice sunt gata să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Răspunsul la urgențele medicale este asigurat prin intermediul celor 13 echipaje SMURD, dintre care 10 echipaje încadrate de pompieri paramedici, 3 unități de terapie intensivă mobilă (dintre care una specializată în tratament nou născuți), două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, precum și 20 de autospeciale pentru descarcerare.

“În Noaptea de Înviere, în căminul credincioșilor catolici va arde lumina de Paște. Cu acest prilej, recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse. Ne dorim să vă bucurați de această sărbătoare importantă, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza