Peste 20.600 de candidați și-au depus dosarele de înscriere la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în sesiunea de vară a admiterii în anul universitar 2023-2024. Majoritatea au avut mai multe opțiuni în ceea ce privește specializările, fapt care crește de câteva ori numărul candidaturilor și concurența pentru locurile scoase la concurs de facultățile UBB.
Numărul dosarelor depuse pentru studiile de licență a ajuns la 15.948, dintre care 13.581 vizează studiile de licență cu frecvență, iar 2.097 sunt pentru studiile în sistem de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. Numărul absolvenților de facultate care au decis să-și continue studiile alegând programele de master oferite de UBB se ridică la 4.686.
La nivel licență, cea mai căutată facultate a fost, în această sesiune de admitere, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – cu 2.831 de dosare, urmată de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, unde au fost depuse 2.602 de dosare, Facultatea de Matematică şi Informatică – 1.700 de dosare depuse, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, care a avut 1.677 de candidaţi la studiile de licență, respectiv Facultatea de Drept – unde au fost depuse 1.159 de dosare de înscriere și Facultatea de Istorie și filosofie, cu 1.020 de candidați pentru studiile de licență.
Cele mai căutate specializări de master au fost, în acest an, cele ale Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei (984 dosare de înscriere depuse), urmate de cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (913 candidați) și ale Facultății de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (618 candidați).
Pentru admiterea în anul universitar 2023-2024, UBB a pus la dispoziția candidaților 5.298 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, 10.892 de locuri în regim cu taxă și 2.980 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă, respectiv 3.627 de locuri la buget şi 6.284 de locuri la taxă pentru studiile de master.
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 10 și 27 iulie 2023. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.