În această sâmbătă nu mai puțin de 200 de participanți au dat startul unui cros în scopuri caritabile, de a susține inițiativa ”Spitale Publice din Bani Privați!”. Competiția a avut loc în cadrul Festivalului Sportului, pe Cluj Arena iar cele două sute de persoane ce au luat parte s-au întrecut pe un traseu de 10 de kilometri în timp banii plătiți pentru înscriere se duc către proiectul ce vizează îmbunătățirea și dotarea spitalelor din România prin renovări și investiții în aparatură de ultimă generație.
În cadrul cursei au luat parte și copii dar și persoane cu dizabilități, pentru care traseul a fost de numai 5 kilometri. Totoată, la întrecere s-au numărat și câțiva sportivi de performanță precum baschetbalistul U-BT Cluj Nandor Kuti și antrenorul său Mihai Silvășan.
” Sunt foarte obosit, nu am mai alergat 5 km de pe vremea când eram jucător. Am și o operație la tendonul lui Ahile, însă mă bucur că am reușit să nu mă opresc absolut deloc. Mă bucur că am alergat pentru o cauză nobilă. E mult mai greu decât la baschet, acolo doar antrenez (râde). În primul rând un eveniment precum Sports Festival înseamnă educație sportivă. În afara stadionului sunt o grămadă de puncte pentru copii, unde pot să învețe tainele sportului. Cred ca acesta e cel mai important lucru care se întâmplă aici din punct de vedere al comunității.” a transmis antrenorul U-BT Cluj-Napoca, Mihai Silvășan.