Peste 500 de noi cazuri de COVID-19 la nivel național. A crescut numărul infectărilor și la Cluj

by admin

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost raportate 544 de noi cazuri de COVID-19, cele mai multe din ultimele aproape trei luni. Numărul total al infectărilor a ajuns în România 1.088.053 de cazuri, dintre care 1.050.342 de pacienți au fost declarați vindecați. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 82 depersoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore în județul Cluj au fost raportate 18 cazuri noi de COVID-19, dublu față de ziua precedentă. Rata medie de infectare a crescut din nou și a ajuns la 0,24 cazuri la mia de locuitori. În spitalele specializate din județ sunt internați în prezent 89 de pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 6 în stare gravă, pe secțiile ATI. Nu a mai fost raportat însă nici un deces.

Până în prezent, 34.359 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Constanța, Ialomița, Iasi și Teleorman

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani și 3 la categoria 70-79 de ani. Toți pacienții decedați au prezentat comorbidități .

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.029 Dintre acestea, 126 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.904.549 de teste RT-PCR și 2.111.404 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuat 15.305 de teste RT-PCR (6.305 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.000 la cerere) și 23.883 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 2.588 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.105 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.438 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 60 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza