Peste 6 milioane de lei alocate pentru Programul ”Alimente” în 2024

by Christian Suciu

Primăria Municipiului Cluj-Napoca va continua și în acest an Programul ”Alimente”, implementat de Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj pentru a sprijini persoanele cu o situație financiară vulnerabilă. În acest an, suma acordată de la bugetul local pentru Programul Alimente este de 6 milioane de lei.

Persoanele ce pot beneficia de tichetele sociale trebuie să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Cluj-Napoca și să se încadreze în următoarele categorii:

  • persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
  • pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
  • șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
  • beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
  • victimele traficului de persoane;
  • victimele violenței domestic.

Formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic se pot ridica/ depune la:

  • Centrul de Informare pentru cetățeni (strada Moților nr. 7);
  • Primăriile de cartier;
  • Sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (strada Venus fn).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza