Medicii de familie s-au alăturat campaniei anti-covid și încep imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson, însă, la Cluj-Napoca, până la această oră, nu s-au prezentat persoane pentru imunizare la cabinetele medicilor de familie.
Conform medicilor de familie, clujenii sunt reticienți în ceea ce privește vaccinul Johnson&Johnson. Pacienții susțin că nu au încredere fiindcă nu s-au făcut teste în România. Conform medicului de familie din Feleacu, până la acest moment s-au înscris 3 persoane, însă ca să poată lua dozele și de la DSP trebuie să fie minim 10 persoane pe listă. În același timp, în Sălicea nu s-au înscris persoane înainte de sărbători, dar medicul are în plan să își sune pacienții să îi cheme la vaccinare.
Președintele Asociației Medicilor de Familie din Cluj, Emiliana Coștiug spune că majoritatea medicilor de familie nu au primit încă vaccinul. Totodată, aceasta susține că este destul de greu pentru medicii de familie de la nivelul municipiului Cluj având în vedere că majoritatea sunt implicați și în Centrele de Vaccinare, dar și în Maratonul Vaccinării ce urmează să se desfășoare la Cluj-Napoca în perioada 14-17 mai.
La nivelul județului Cluj, peste 80 de medici s-au înscris în campania de vaccinare, majoritatea din mediul rural.