Peste 800 de milioane de euro de la bugetul de stat pentru proiectele de dezvoltare ale Clujului în 2025! Autostrada Transilvania și Calea Ferată Cluj-Oradea, proiectele cu cea mai mare alocare de la bugetul local. Emil Boc:” Bani care se vor cheltui sigur în 2025”

by Christian Suciu

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că proiectele majore de dezvoltare ale Clujului vor fi susținute în acest an de la bugetul de stat prin fonduri în valoare totală de peste 800 de milioane de euro. Potrivit acestuia valoarea cumulată a proiectelor multianuale ale municipiului Cluj-Napoca se ridică la 4 miliarde de euro.

” În legea bugetului de stat pentru anul 2025, pentru municipiul Cluj-Napoca și zona limitrofă, sunt doar pentru plăți directe, adică bani care se vor cheltui 100% sigur în 2025, peste 800 de milioane de euro.”, a transmis edilul clujean în cadrul unei intervenții pentru TVR Cluj..

Acesta a mai anunțat totodată în ce stadiu se află proiectele majore de dezvoltare ale Clujului precum și modul în care acestea vor fi sprijinite financiar din fondurile primite de la bugetul de stat pentru anul 2025.

”Pentru conectarea Clujului la Autostradă în zona Tureni vor fi alocați peste 33 de milioane de euro iar finalizarea lucrării este prevăzută până la mijlocul anului viitor. Acest proiect va decongestiona, inclusiv în Cluj-Napoca, traficul de pe ruta Baciu-Gară și ieșirea din Cluj spre Gherla și Dej. De asemenea partea care ține de reabilitarea căii ferate Cluj-Oradea, inclusiv pasajul de la Tăietura Turcului, va fi finanțată cu 400 de milioane de euro.”, a declarat primarul Emil Boc.

Pentru proiectul Metroului de la bugetul local vor fi alocați în acest an nu mai puțin de 62 de milioane de euro, în timp ce pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență din Florești va fi alocată o sumă de 70 de milioane de euro. De asemenea, un alt proiect major de infrastructură este Autostrada Transilvania Cluj-Oradea, pentru care vor fi alocați 234 de milioane.

În ce privește finanțarea altor proiecte majore precum Centura Metropolitană sau cel al Trenului Metropolitan fondurile nu pot fi alocate până după adjudecarea contractului pentru lucrări, a mai precizat primarul Emil Boc.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza