Peste 97% rată de vindecare în spitalele COVID-19 aflate în subordinea Consiliului Județean. Vezi statistica după un an de pandemie

by admin

Spitalele aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au obținut rezultate excelente în tratarea cazurilor de COVID-19. La un an de la începutul pandemiei, reprezentanții CJ Cluj au analizat gestionarea crizei sanitare de către cele trei spitale din subordine implicate în lupta cu noul coronavirus: Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Recuperare.

În cele trei unități medicale au fost internați în total 12.582 de pacienți confirmați cu COVID-19, rata medie de vindecare fiind de 97,64%, iar durata medie de spitalizare de 8,73 zile. Pentru a face față acestei provocări fără precedent, în anul 2020 Consiliul Județean Cluj a susținut masiv sectorul medical, alocând capitolului sănătate nu mai puțin de 114.962.480 de lei (aproximativ 23 de milioane de euro).

„Felicit pe această cale și mulțumesc, din nou, întregului personal implicat în tratarea celor mai grave cazuri de COVID din regiune. Ne-am alăturat încă de la început acestui efort greu de imaginat prin asigurarea de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație iar cifrele vorbesc de la sine: 23,6 milioane de euro alocați de Consiliul Județean capitolului sănătate doar în anul 2020. Nu ne vom opri aici, sănătatea este cel mai de preț bun”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Statistic, la data de 26 februarie 2021, la un an de pandemie la Cluj, situația se prezenta astfel:

  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase: 9.744 de pacienți internați cu COVID-19, 9.584 de pacienți vindecați, iar durata medie de spitalizare este de 7,32 zile
  • Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”: 1.304 de pacienți internați cu COVID-19, 1.211 de pacienți vindecați, iar durata medie de spitalizare este de 12 zile
  • Spitalul Clinic de Recuperare: 1.534 de pacienți internați cu COVID-19, 1.491 de pacienți vindecați, iar durata medie de spitalizare este de 6,87 zile.

Reamintim, în acest context, faptul că la Cluj pandemia a debutat în data de 27 februarie 2020, când Spitalul de Boli Infecțioase s-a confruntat cu primul caz suspect de COVID-19, acesta fiind confirmat în cadrul laboratorului instituției în data de 28 februarie 2020.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza