O petrecere cu public numeros, desfășurată la Cluj Arena, întreruptă de polițiști. La data de 4 octombrie, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la faptul că în incinta stadionului “Cluj Arena”, se află în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui public numeros. Organizatorul evenimentului a fost sancționat cu 1.000 lei.
La scurt timp, la locația menționată s-au deplasat echipaje ale poliției, cele sesizate confirmându-se.
Totodată, conform IPJ Cluj, s-au întocmit actele premergătoare constatării flagrante a infracțiunii prevăzute de articolul 352 din Codul penal, respectiv zădărnicirea combaterii bolilor.
În continuare, sunt derulate verificări în vederea stabilirii stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, intervenția polițiștilor fiind asigurată prin sistemele portabile de tip body-camera.