Picturile lui Venceslav Melka, preferat de arhiducele Rudolf, vor fi expuse în curând la Cluj

by admin

Muzeul de Artă găzduiește miercuri, 18 decembrie 2019, de la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei „Operele pictorului Venceslav Melka (1834-1911) în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca”, eveniment care va avea loc în sălile de expoziţii de pe latura sudică a Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Pictorul de origine cehă Vincenc (cunoscut în literatura română ca Venceslav) Melka (1834–1911) a efectuat studii de pictură la Academia de Arte din Praga și Viena, după care a petrecut un timp îndelungat și la Dresda, copiind marile lucrări clasice expuse la Zwinger. Artistul a ajuns în Transilvania pentru prima dată la mijlocul anilor 1860, iar cândva după anul 1870 s-a stabilit definitiv la Cluj. În noua sa țară, Melka a fost considerat cel mai calificat pictor și un desenator excelent cu un talent deosebit în redarea compozițiilor, primind comenzi mai ales de la membrii nobilimii transilvănene, de la arhiducele Rudolf și de la câteva instituții. Ampla sa operă cuprinde peisaje, detalii urbane (bastioanele și porțile medievale, Cetățuia și Parcul Central din Cluj), portrete, scene de vânătoare, scene de gen din viața populară și desene ale porturilor naționale, pictorul fiind preocupat de studierea caracterului arhaic de viață al diverselor grupuri etnice din Transilvania.

În timpul vieții, Melka a participat cu lucrări la câteva expoziții de grup, spre exemplu prima expoziție de artă din Cluj (8 februarie – 11 martie 1883) sau cele două expoziții clujene ale Societății de Arte Frumoase din Ardeal (1902, 1903). Singura expoziție personală a pictorului a fost organizată de Muzeul Ardelean în anul 1914 (deci după trei ani de la moartea sa), această retrospectivă însumând peste 160 de opere.Opera variată a pictorului se cunoaște din nefericire doar parțial, deoarece multe lucrări (mai ales tablouri în ulei care înfățișau portrete, scene de vânătoare sau din viața populară) s-au risipit. Lucrările care supraviețuiesc se găsesc în colecții publice și private din Ungaria, Cehia și România, fiind în mare parte desene sau acuarele.

Expoziția pune în valoare lucrările artiștului și, în același timp, inițiază vizitatorul în tainele restaurării cu ajutorul panourilor întocmite de Rauca-Bencze Fruzsina, documentând etapele acestui proces îndelungat și meticulos. Catalogul care însoțește expoziția cuprinde descrierile amănunțite ale operelor, dezvăluind și proveniența sau posibilele modele ale tablourilor.

La vernisajul expoziției vor vorbi dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj; Murádin Jenő, istoric de artă; dr. Bordás Beáta, curatorul expoziției și Rauca-Bencze Fruzsina, restaurator.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza