Planul anunțat în cursul zilei de ieri de Premierul României, Marcel Ciolacu, alături de liderul PNL, Nicolae Ciucă, privind reducerea cheltuielilor bugetare omite detalii semnificative în ceea ce privește tăierea celor 200.000 de posturi vacante de la stat, conform profesorului universitar Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice. Acesta contestă eficiența măsurii pe baza lipsei de transparență cu privire la posturile eliminate, în care statul ar fi deja deficitar.
” Cele mai clare măsuri din acest pachet sunt cele legate de creșterea taxelor. Acolo este o claritate generală. Când vine vorba de cheltuieli însă, este ambiguitate generală. Ce înseamnă 200.000 posturi? O parte sunt din învățământ și nu s-au ocupat fiindcă nu au luat nota de trecere cei care erau suplinitori și care le ocupau prin plata cu ora, fie acele posturi au rămas vacante ca urmare a migrației. Aceeași situație o întâlnim și în sănătate. Dacă avem niște posturi de asistenți medicali, brancardieri sau medici, o sa le tăiem din schemă?” a declarat profesorul universitar în cadrul emisiunii Prima News cu Ciprian Aron.
Un punct de vedere similar a fost și cel al europarlamentarului REPER, Dragoș Pîslaru, potrivit căruia efectul reducerilor bugetare nu va atrage îmbunătățiri semnificative pentru situația economică a țării, în contextul unui deficit bugetar de 68 de miliarde de lei.
” Aceste măsuri care se iau pe partea de reducere a cheltuielilor sunt mai degrabă niște cârpeli. Nu sunt niște măsuri structurale. Dacă ne uitam la aceste politici observam că de fapt ei nu reduc nici la nivelul din 2016.
Cum poți să îmi vinzi mie o mare reducere de cheltuieli când ea nici măcar nu ajunge pana la momentul când tu ai preluat guvernarea in 2016.
Structural, soluțiile sunt altele. Structural este să te uiți la administrație și când faci legea salarizării să o combini cu reforma administrației publice, să înțelegi într-adevăr care sunt nevoile administrației când nu ai suficient personal pe zona de educație, sănătate, asistență socială dar ai niște zone care sunt îmbuibate, cum sunt primăriile.”, a transmis fostul Ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, în cadrul emisiunii Prima News.
1 comentariu
Vreti cu adevarat reforma in Romania, cu taieri drastice de personal “la stat” ? Ia uitati aici: in Romania exista in acest moment: 41 judete, 319 orase si 2.861 comune. Raman 8 regiuni, 150 orase si 1.500 comune. Judetele se transforma in 8 regiuni, orasele mici redevin comune si comunele se comaseaza. Am ajunge la maxim 7-800.000 de “bugetari”. In Polonia sunt 800.000 bugetari la o populatie dubla decat a Romaniei !!! Ce ziceti domnilor “guvernanti”, va tine? Io cred ca nu.