Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai au transmis că astăzi s-a deschis șantierul pentru pentru cea mai mare infrastructură de imagistică biomedicală între Europa de Vest și China și anume Platforma INSPIRE. Rețeaua INSPIRE intră astfel în liga internațională a domeniului și se poziționează ca lider între Europa de Vest și China, de potențial interes și pentru alte arii geografice care nu au acces la o astfel de infrastructură academică.
Platforma INSPIRE este un rezultat al colaborării între specialiștii din domeniul fizicii medicale și al experților în sănătate ai Universității Babeș-Bolyai. Aceasta , va avea dotări de spectroscopie și imagistică la câmpuri înalte, în zona preclinică având aparatură de 7 respectiv 11 Tesla (prin colaborarea cu Bruker), iar în zona clinică aparatură de 3 respectiv 7 Tesla (prin colaborare cu Siemens), alături de alte dotări avansate (ex. de tip EEG, realitate virtuală). Aceste dotări vin pentru a susține specialiștii în domeniu din UBB, din țară, dar și pe cei din străinătate, care vor dori să acceseze această infrastructură de excepție în scopul generării de cunoștințe, tehnologii și servicii avansate
Platforma INSPIRE, viitorul cercetării medicale clujene
Pe Platforma INSPIRE vor lua naștere mai multe unități academice, între care BrainQ Institute este deja în fază de organizare. BrainQ Institute va fi coordonat de profesorul UBB Andrei Miu și va sta la baza programului UBBMed, mai ales în zona sănătății mintale și a conexiunii cu neuroștiințele (UBBMed-Psy), dar, prin colaborare cu specialiști din țară și de la nivel internațional va avea implicații și în medicina generală/psihosomatică (UBBMed-G) și în generarea noilor tehnologii inovative (UBBMed-Tech). Partenerul academic strategic în dezvoltarea acestei componente este Martinos Center for Biomedical Imagining (Harvard University/Harvard Medical School/Massachusettes General Hospital), BrainQ Institute urmând să devină și partener academic în rețeaua Siemens.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, prevede un viitor strălucit pentru UBB în urma finalizării Platformei INSPIRE, unul capabil să aducă Clujul pe scena internațională a imagisticii și neuroștiințelor.
” Prin Platforma INSPIRE, UBB poziționează orașul și țară în liga de vârf a domeniului medical/de sănătate, mai ales în zona imagisticii medicale și a neuroștiințelor (cu accent pe cele cognitive și clinice), zone în care UBB este de mai mult timp un actor competitiv internațional, în special prin fizica medicală și sănătatea mintală (psihologie). Pentru o astfel de realizare de excepție, care ne duce nu doar în liga mare, dar ne poziționează ca lider între Europa de Vest și China, era nevoie de mediul și cultura academică a UBB, care au adus împreună specialiști de top în fizică, inginerie și sănătate, din cadrul UBB, din oraș (ex. Centrul Medical / Spitalul Transilvania), din țară și din rețelele internaționale ale UBB.
Cu această ocazie anunț și salut și intrarea recentă în familia partenerilor UBBMed a încă două unități clinice de referință, dincolo de cele existente deja în Cluj-Napoca și în extensiile unde activează UBB, și anume spitalele Elias și Monza din București” a declarat Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Prof. Univ Dr. Daniel David.
1 comentariu
[…] post Platforma ”INSPIRE” a Universității Babeș-Bolyai va pune Clujul pe harta medicinei internați… appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]