Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu a lipsit de la reunirea lotului iar potrivit GSP acesta ar fi devenit ”ținta” unor cluburi din Arabia Saudită și Emiratele Arabe. Potrivit Gazetei Sporturilor, antrenorul ”alb-vișiniilor” nu ar refuza o despărțire de clubul din Gruia pentru o sumă de apoximativ 2 milioane de euro per sezon, pentru el și staff-ul său, la care se adaugă și plata clauzei de reziliere a contractului, în valoare de 400 de mii de euro.
Antrenorul și-ar fi informat impresarii cu privire la disponibilitatea unei posibile întoarceri în Rusia, acolo unde tehnicianul român le-a pregătit pe Kuban Krasnodar și pe Dinamo Moscova. În ultimele zile, Petrescu nu s-a prezentat la reunirea lotului, comunicându-i clubului că acesta se va întoarce eventual Joi sau Vineri.
În același timp antrenorul a cerut clubului clujean întăriri venite pe piața transferurilor pentru a avea șanse de succes în următoarea campanie de calificare în Cupele Europene. Clubul clujean s-a despărțit la finalul sezonului de 8 jucători printre care și nume importante precum: Billel Omrani, Mateo Susic sau Sigurjonsson. , motiv pentru care i-a cerut conducerii ”feroviarilor” un buget de transfer care să asigure aducerea unor înlocuitori pe măsură în ciuda datoriilor clubului de 26 de milioane de euro. Acesta a anunțat de asemenea că nu poate lucra cu jucători neplătiți cerându-le acționarilor să- plătească pe jucători înainte de începerea noului sezon competițional. Doar salariul lui Petrescu o costă pe trupa din Gruia 25 de mii de euro în fiecare lună. În cele 161 de meciuri disputate ca antrenor al CFR-ului Petrescu a adunat 91 de victorii, 39 de reize și 31 de înfrângeri
sursa:gsp.ro