Podul peste Arieș din municipiul Turda ar putea fi deschis mai repede circulației. Deputatul USR-PLUS Viorel Băltărețu a discutat cu reprezentanții ARL și DRDP accelerarea lucrărilor și se ia în calcul redeschiderea podului cu aproximativ o lună mai repede decât estimarea inițială.
„Accelerarea lucrărilor la podul peste Arieș a fost subiectul central al discuției de azi cu reprezentanții ARL și DRDP. În acest moment, deschiderea podului cu aproximativ o lună mai repede este o posibilitate pe care DRDP o ia în considerare.
Sper că după analiza costurilor suplimentare – reprezentate de o mobilizare dublă a macaralei -, specialiștii DRDP vor înțelege că acestea sunt nesemnificative în comparație cu beneficiile pentru cetățeni, în cazul deschiderii anticipate a podului. Mai mult, e și în interesul constructorului să finalizeze lucrarea înainte de venirea iernii, pentru a evita eventualele amânări ale lucrărilor din cauza condițiilor meteo nefavorabile”, a explicat Viorel Băltărețu.
Deputatul clujean a ținut să sublinieze că accelerarea lucrărilor nu se va face în detrimentul calității.
„DRDP a întocmit cereri către CNAIR pentru repararea și asfaltarea bucății de drum cuprinse între pod și intersecția cu Str. Armatei. Săptămâna viitoare, voi fi la CNAIR București, pentru a susține aceste cereri.
În aceste condiții – care cred că sunt realizabile – de finalizare anticipată a podului și asfaltare a bucății suplimentare de drum, solicităm dlui Primar Matei să facă demersurile pentru repararea și asfaltarea sectorului de drum național (aflat în administrarea municipiului Turda) de la sensul giratoriu la pod.
E foarte important să profităm de această perioadă în care traficul e închis și să asfaltăm toată secțiunea, sincronizându-ne cu restul lucrărilor, pentru a nu prelungi disconfortul cetățenilor. Mă bucur de progresul făcut și urmăresc în continuare evoluția lucrărilor!”, a mai scris Viorel Băltărețu.
Termenul stabilit inițial pentru deschiderea podului peste Arieș este 22 decembrie 2021.