Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat într-o intervenție pentru un post de radio local că lucrările de la Podul Porțelanului se vor încheia până la finalul anului iar clujenii vor putea circula în curând pe acesta.
”Sunt sigur că foarte curând vom putea circula pe Podul Porțelanului. Anul acesta va fi gata iar după cum am promis, se va putea și circula. Îl vom testa cum se testează un pod ca la carte, cu proiectantul și constructorul sub pod și cu camioane care să-l traverseze pentru a vedea dacă rezistă, dacă nu mai găsim vreun drob de sare, să fie constructorul cel care să aibă primul probleme dacă este cazul.” a transmis edilul clujean.
Proiectul în care s-au investit peste 2 milioane de euro a suferit mai multe amânări până la finalizare odată cu descoperirea unui zăcământ de sare în terenul prevăzut pentru construcție.
Actualul pod se întinde pe o lungime de 62 de metri iar spațiul carosabil va avea o lățime de 7,8 metri și va fi destinat atât circulației autoturismelor dar și bicicliștilor sau pietonilor. Acesta va beneficia totodată de suprailuminare pentru a asigura o circulație fluentă în zonă.