Pentru că azi e o zi specială și unii dintre noi sărbătoresc iubirea mai mult decât în alte zile, vă lăsăm spre lectură un poem de dragoste.
Scrisă de Gabriel Bota (scriitor și inițiatorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania), poezia Magnolia, urmează să apară anul acesta într-un volum intitulat Mărturisirile unui idiot.
Ea era
tot ce n-aș fi fost în stare vreodată
să-i spun unei femei
Era un fel de dialectică tautologică
O floare de pua presărată de
brobonele de chiciură ecuatorială
Ea era da
Ea era paradoxul ce mirosea
atât de bine
Off
acel umăr peste care-aș fi
alunecat ca un copil pe derdeluș și
hop
M-aș fi izbit de cele două ziduri
prinse de curelușele sutienului
Și nu m-ar fi deranjat durerea
dinților rupți și nici durerea
trupului frânt pe care-aș fi suportat-o
Doar să nu plec
Așa o vreme
Ea era exact așa
Mă trântea de fiecare dată
de un perete după ce tot ea
mă lua în brațe
Ea mă punea să jur
pe Crucea Sudului că mă voi opri
din sărut
Și tot ea-mi mușca
precum un pește spadă suflul
din buze
Ea
Ea știa
Ea știa atât de bine
că o iubesc
Ea mă obliga să n-o privesc
Îmi zicea
Ce naiba n-ai mai văzut o femeie?
Și eu tare-aș fi vrut să-i spun că
nu
Dar ea niciodată n-a crezut în mine
Și chiar de-aș fi fost marchizul
de Carabas
Mai degrabă ea
l-ar fi adoptat pe motan și
Pe mine m-ar fi lăsat
la poarta cetății să
Mă-nnec în mocirla bărbatului
de rând
Ea n-avea remușcări vă spun
De fiecare dată m-a uitat
De fiecare dată m-a uitat
Ca pe-o factură
într-o mapă de polivinil
Pe care știa că n-o s-o plătească
vreodată
Ea
Ea știa
Ea putea fi totul.
este parte a
