Intenția Guvernului de a îngheța salariile și pensiile în 2021 stârnește nemulțumiri. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC, din Ministerul Afacerilor Interne a anunțat o serie de proteste astăzi. La Cluj, sindicaliștii pichetează sediul Prefecturii cu pancarte și afișe prin care cer respectarea drepturilor salariale și actualizarea pensiilor măcar la rata inflației.
”Suntem singura categorie de bugetari amânați și înghețați. Polițiștii și jandarmii au fost în prima linie. Avem atribuții care nu erau în fișa postului, luăm contact cu bolnavii de COVID, suntem foarte expuși. Avem 30 de decese din rândul colegilor din MAI, nu am primit nicio compensație, nu am primit bonsurui sau bani, cum au primit medicii. Vrem să nu mai fim fraierii sistemului, cei care tot timpul, din cauza faptului că noi nu avem voie să facem mitinguri, să se obișțnuiască și să ne lăsăm calcați în picioare”, a declarat Florina Țârlea, președintele sindicatului Europol, filiala Cluj.
Proteste similiare au loc în mai multe orașe din țară, în fața Prefecturilor și la București, în fața sediului MAI.
”