Pompieri clujeni, decorați pentru misiunea din Grecia din vara lui 2021

by admin

Pompierii clujeni care au participat la misiunea de stingere a incendiilor din Grecia din vara lui 2021 au fost decorați. Aceștia au primit, în cadrul unei ceremonii, Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Astăzi, colegii noștri, care au făcut parte modul de intervenție pentru stingerea incendiilor de pădure din Grecia, au primit Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență. 

Distincțiile au fost acordate ca recompensă pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile pe timpul misiunii de asistență internațională din această vară! Îi felicităm și le reamintim, încă o dată, faptul că sunt o mândrie pentru unitatea noastră și pentru România!”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

În vara lui 2021, Grecia a fost afectată de incendii fără precedent, care au cuprins mai multe zone ale țării. România a trimis în ajutorul autorităților elene 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, precum şi alte echipamente şi mijloace de sprijin logistic. 

A fost cea de a doua echipă din România care a intervenit pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie, după ce, timp de 10 zile, în prima jumătate a lunii august, alţi peste 100 de pompieri români cu 23 de autospeciale au intervenit în ţara mediteraneană.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza