Pompierii au avut de lucru în prima noapte din 2021. Au fost chemați să intervină la mai multe incendii

by admin

Noapte plină de evenimente pentru pompierii clujeni. Aceștia au fost chemați să intervină la mai multe incendii în Cluj-Napoca. Primul a cuprins un apartament dintr-un bloc de locuințe situat pe strada Horea.

„Alerta a fost dată în jurul orei 3.10, iar pompierii au găsit în apartamentul cu două încăperi, situat la parterul blocului,  corpul unei femei, în vârstă de ceva 70 de ani, care fost ars în incendiu și care prezenta traume incompatibile cu viața.

Pompierii au lichidat flăcările, în circa 15 minute după ce au sosit la fața locului, și au întreprins măsuri pentru evacuarea unei persoane, care locuia deasupra apartamentului din care a pornit incendiul.

Au fost distruse de flăcări mai multe bunuri din apartament, iar intervenția promptă a pompierilor a limitat extinderea focului mai departe de limitele în care a fost găsit”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Un alt echipaj a intervenit aproape în același timp la un incendiu care a izbucnit la o casă de pe strada Valea Seacă din Cluj-Napoca. În momentul sosirii pompierilor, flăcările cuprinseseră acoperișul imobilului și una dintre camera. Alte două încăperi erau complet inundate cu fum.

„Având în vedere agitația familiei autoevacuate și faptul că a fost transmis inițial în apelul de urgență faptul că a rămas un copil înăuntrul casei, pompierii au pătruns înăuntrul camerelor cuprinse de flăcări pentru a căuta dacă au rămas, într-adevăr, persoane surprinse înăuntru. Din fericire, nu rămaseră persoane înăuntru, ci doar a fost o informație neclară transmisă de familia, de cinci membri, care a reușit să se autoevacuaeze până la sosirea pompierilor.

Focarele au fost stinse în circa 20 de minute după sosirea pompierilor la fața locului, fiind evitată extinderea flăcărilor la o altă casă situată la o distanță de cca 4 m față prima casă”, au transmis cei de la ISU Cluj.

Imobilul, cu o suprafață de aproximativ 70 mp, a fost distrus în mare parte de flăcări, având în vedere că în podul acestuia era depozitată o cantitate mare de materiale combustibile care ardeau generalizat în momentul sosirii pompierilor la fața locului. Un echipaj de jandarmi a fost dislocat la locul incendiului, pentru a asigura siguranța salvatorilor și a persoanelor care se adunaseră în apropierea zonei respective.

Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă și neglijența familiei în manipularea acestuia. Echipajul SAJ a consultat o persoană pentru o rană ușoară, suferită după finalizarea intervenției, însă victima nu a fost transportată la spital.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza