Populația generală se va putea înscrie pentru vaccinare începând cu 15 martie. Imunizarea va avea loc luna viitoare

by admin

Programările pentru etapa a treia a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 se vor putea efectua în platformă începând cu 15 martie. Coordonatorul campaniei, medicul Valeriu Gheorghiță, spune că listele de așteptare de vor deschide peste două săptămâni, cel mai probabil persoanele înscrise pe aceste liste urmând să fie imunizate în luna aprilie.

„Lista de aşteptare va fi disponibilă pe platformă din data de 15 martie. Prin operaţionalizarea listei de aşteptare, fiecare persoană va avea posibilitatea să se programeze, să opteze pentru un centru de vaccinare, va putea vizualiza câte persoane se află în faţă şi astfel putem estima şi momentul la care ar putea fi vaccinate. De ce am amânat această operaţionalizare a listei de aşteptare? Pentru că ne-am dorit practic să putem activa toate centrele de vaccinare, cele peste 750 de centre de vaccinare prevăzute în actuala campanie de vaccinare, tocmai pentru a da posibilitatea persoanelor să opteze pentru unul dintre aceste centre”, a explicat Valeriu Gheorghiță pentru Digi24.

O dată cu operaționalizarea listei de așteptare, ocuparea locurilor la vaccinare se va face doar din această listă. „După ce va deveni disponibilă această listă de aşteptare, programarea efectivă, adică ocuparea unui loc în platformă, se va efectua doar din această listă de aşteptare. Practic nu vor mai exista persoane care se vor programa direct pe un loc liber, pentru că platforma va avea această primă opţiune, de a notifica în prima etapă persoanele care sunt în lista de aşteptare. Se aşteaptă 24 de ore pentru confirmare programării din partea persoanelor notificate şi abia apoi, dacă nu se ocupă toate locurile, vor fi vizualizate de către ceilalţi”, a mai declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă a mai anunţat că de luni, 1 martie, vor fi cel puţin 30.000 de persoane vaccinate în fiecare zi şi vor fi zile în care se va depăşi cifra de 40.000 de persoane imunizate. El a precizat că scăderea persoanelor vaccinate în ultimele zile a fost cauzată de numărul limitat de doze pe care l-a avut România.

„Aş vrea să fac o precizare legată de această scădere din ultimele zile a numărului de persoane vaccinate la nivel naţional, a fost o scădere practic cauzată de numărul limitat de doze din luna februarie în sensul în care pe baza calendarului de livrare am blocat locurile la programare după 11 februarie şi am deschis noi locuri din 1 martie.

De mâine vor fi cel puţin 30 de mii de persoane vaccinate în fiecare zi, vom avea zile în care vom depăşi 40.000 de persoane vaccinate. Această scădere din ultimele zile nu este cauzată de scăderea adresabilităţii persoanelor, ci a fost generată de lipsa programărilor care la rândul ei a fost cauzată de o indisponibilitate a dozelor. A trebuit să şi reprogramăm o parte dintre persoane pentru că am avut suficiente doze”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza