Eveline Nilășan (Eve – pe numele ei de scenă) are 22 de ani și este studentă FSPAC în cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar în afara cursurilor își ascute vocea cu care se pregătește să umple în viitor scenele de spectacol ale țării și să trezească emoții vindecătoare în rândul fanilor ei. Născută la Ocna-Mureș, în județul Alba, Eve a făcut primii pași în lumea muzicii sub egida tatălui ei ”Miki”, și el cântăreț de muzică ușoară. A început cu lecții de chitară, dar cu trecerea timpului și-a descoperit potențialul vocal, fără ajutorul vreunui profesor sau al unei școli muzicale, iar tot ce și-a dorit de atunci a fost să cânte, într-un stil autentic și nonșalant, care să surprindă evoluția ei atât muzicală cât și personală.
Cum a început povestea ta în lumea muzicii și unde te aflii acum cu această poveste?
E.N.: Povestea mea a început încă de mică, de când tatăl meu, ”Miki”, ce a fost basist în diferite trupe locale, mi-a pus pentru prima oara chitara în mână și mi-a transmis din pasiunea sa pentru muzică și sper că și din talentul său. Inițial am spus nu, mă dureau degetele, mă chinuiam în timp ce îmi tot explica ce trebuia să fac și încercam subtil să-i spun că nu-mi place chitara neapărat (râde). După ce am depășit faza asta, pe la 8-9 ani, am mers la clubul copiilor de la mine din oraș unde am început să cânt în tot mai multe grupuri de folk. Acolo mi-am lăsat vocea să se elibereze uneori, deși încă nu renunțasem la chitară.
Timp de 5 ani am rămas la acel club, iar apoi am început să cânt cu vocea și să descopăr că asta îmi plăcea mai mult. Ore de canto nu prea aveam de unde să iau în oraș așa că am învățat ”după ureche” , fără să am vreun mentor. Am căutat pe YouTube lecții, tutoriale și cover-uri. Printre primele mele cover-uri au fost o piesă de Aaliyah numită ”Are You That Somebody”, iar mai târziu ” The Sweetest Taboo” a lui Sade.
În timpul liceului am început să cânt într-o trupă, ”Re-born” se numea, formată de niște băieți din Blaj. Eu am cântat înaintea lor la un concert în Ocna Mureș, iar după mi-au spus că le-a plăcut mult cum am cântat. După vreo 2 ani au rămas fără vocalistă, dar și-au amintit de mine și m-au chemat în trupă. Alături de ei am cântat timp de trei ani pe la diverse concerte private, pe la zilele orașului, iar după 3 ani am decis să mă dedic mai mult propriei mele evoluții ca artist, scriind și cântând propriile piese și organzându-mi singură concertele.
Care consideri că este cea mai frumoasă amintire a ta în cadrul acestei trupe?
E.N.: Cea mai frumoasă amintire legată de ”Re-Born” ar fi primul meu concert cu ei care a avut loc pe Muntele Găina. De n-am urcat noi până ne-au ieșit ochii din cap, cărând după noi echipamente, mașinării și corturi (râde), dar a fost foarte fain ca primă experiență pentru noi ca grup să ne conectăm într-un asemenea mod pe o scenă. Timpul petrecut cu trupa a contribuit mult la maturizarea mea ca artist.
Îți scrii singură piesele? Ce fel de mesaje dorești să transmiți prin intermediul acestora?
E.N: În prezent da, încă de când am renunțat la trupă am făcut-o și din dorința unui nou început în care să fiu numai eu, cu mesajul meu, cu piesele mele, cu o identitate mai fidelă felului în care îmi doream să fiu cu adevărat. Am explorat astfel noi genuri muzicale, cu trupa cântam în general cover-uri și piese rock, dar eu am mers mai mult pe R&B, Neo Soul, am vrut să combin mai multe genuri și îmi era mai ușor să fac acest lucru pe cont propriu. În mare parte creația artistică se bazează pe o anumită stare, iar felul în care simți lucrurile influențează ceea ce reușești să creezi. Eu am nevoie de un mediu cât mai liniștit și cozy ca să compun muzică, ca să verbalizez ceea ce simt și să refulez de toate emoțiile.
Prima melodie compusă de mine și pe care am înregistrat-o de una singură acasă, sună extraordinar de rău (râde), fiindcă pe atunci habar nu aveam cu ce se mănâncă. Am dat ”rec”, mi-am făcut un fel de instrumental și am cântat cum am știut atunci. Piesa se numea ”State of mind”, iar la momentul respectiv nu eram foarte mândră de realizarea mea. Ideea piesei ducea spre un mesaj de ”empowerment”, spre introspecție și spre a rămâne în prezent cu același ”state of mind”. Mi-aș dori să o refac în viitor într-un mod mai profesionist.
Cu care dintre melodiile tale simți că te identifici cel mai mult?
E.N. Cred că cea mai recentă compoziție a mea este și cea care mă definește cel mai bine, încă nu am lansat-o dar îmi propun să o fac în următoarele săptămâni. Piesa se numește ”Save me” și este despre ceea ce trăiesc acum, despre a alchimiza umbra și lumina, a-ți integra părțile care nu îți plac și a te accepta așa cum ești.
Care ar fi obiectivul tău final în lumea muzcii?
E.N. Scopul meu final în muzică ar fi ca prin ceea ce creez să aduc vindecare mai multor oameni în același mod în care simt că muzica artiștilor pe care îi ascult îmi oferă și mie o emoție puternică și energia de a vindeca unele răni. Îmi doresc într-adevăr să trăiesc din muzica mea, să reușesc să îmbin ”sound healing ”, o formă de terapie prin sunet sau medicină vibrațională, ce ține de domeniul spiritual, cu produsul artelor vizuale pe care le practic, precum fotografia și videografia.
Ce fel de artiști te-au inspirat în muzica pe care o creezi și constituie un model profesional pentru tine?
E.N. M-au influențat foarte mulți artiști, ascult artiști din multe genuri muzicale, dar în principal sunt artiști R&B, Neo Soul, Rock sau Jazz. Un model a fost pentru mine Jessie J. Am fost mereu captată de personalitatea ei dincolo de talentul muzical, un artist ” de foc” prin vocea și show-urile pe care le face. Alți artiști importanți pentru mine sunt Jhene Aiko, FKA Twings, Sevdaliza sau Tom Misch. În muzica mea adun influențe și din genuri precum dark folk, tribal fusion sau muzică experimentală.
Care ar fi cel mai prețios moment pe care l-ai trăit până acum în muzică?
E.N. În muzică cel mai important moment pentru mine a fost când am organizat alături de 2 colegi de facultate foarte dragi pentru prima oară propriul meu concert, iar lumea chiar a venit să mă asculte. Experiența a rămas aproape de inimă chiar dacă nu a fost ceva grandios, a fost aici la Cluj, într-un pub, dar a fost prima oară când am cântat piesele mele, cu acompaniamentul meu. A fost intim și plăcut, nu cântam pe o scenă, ci eram pur și simplu un alt om din sală, cu spectatori și prieteni pe care i-am simțit mai aproape ca niciodată.
Dacă ai putea călători în timp ce fel de sfat ți-ai da pentru trecut și ce sfat ți-ai da pentru viitor?
E.N. Lui ”Eve mică” i-aș zice să nu se mai agațe în toate detaliile și să treacă peste dorința de face totul perfect, iar lui ”Eve mare” i-aș dori să rămână autentică față de cine a fost mereu în esență.
este parte a
1 comentariu
Stă rău cu româna fătuța. Tot ce zice în engleză (din snobism și pentru că nu se coboară la română…) putea fi zis normal, în română. Dar disprețuiește româna. De ce s-o ascultăm noi, românii, dacă limba noastră nu contează pentru ea? Să le cânte englezilor. Așa, importantă, cum se simte. Și titlurile sunt pentru englezi. Ducă-se la ei, să-și ocupe locul meritat.