La cei 23 de ani ai săi, Vlad Țolan este un exemplu veritabil al scriitorilor din ”noul val”, a cărui creație se axează în principal asupra genului ”Fantasy”. În prezent, Vlad a absolvit jurnalismul la Cluj însă scrisul a rămas în continuare principala sa îndeletnicire și pasiune. Prima sa carte, ”Cavalerul Leu” a publicat-o la 17 ani, iar anul acesta a mai lansat și alte două cărți ”Șase” și ”Cinci sute de kilometri”.
C.S.: Când a fost primul moment când ți-ai dat seama că vrei să devii scriitor și că vrei să trăiești din asta?
V.Ț.: Am început să scriu de mic. Prima dată am scris în clasa a II-a sau a III-a. Scriam povestiri într-un caiet primit de la școală Am scris în școala în generală, în clasa a VII-a, pe forumul unui joc, Metin 2. În liceu, în clasa a X-a, pe Wattpad, am pornit o povestire intitulată pe atunci „Greșeala”, care a însumat 68 de pagini. Pe aceasta am rescris-o în clasa a XII-a, publicând și primul roman. Atunci a fost primul moment când mi-am spus că asta vreau să fac, mai ales că rescriind acea povestire și făcând-o efectiv o carte, mi-am dat seama că pot să scriu. Aia a fost cumva realizarea momentului: „Pot să fac asta, chiar pot”
C.S.: Cum ai descrie cel mai fericit moment trăit de tine ca scriitor de când ai început să scrii?
V.Ț.: Sunt trei momente în care m-am simțit cu adevărat bine. Primul a fost în clasa a XII-a când am văzut produsul finit, am văzut o carte fizică pe care era numele meu. După aceea urmează un cumul de momente când am primit feedback pozitiv, mai ales în momentele în care scriam un text și care mi se părea ok, nu neapărat wow. Îl postam pe pagina mea de facebook și ”bubuia” și veneau foarte multe persoane care îmi scriau. Vorba vine, două-trei. Și un om înseamnă foarte mult. Nu cred că e vorba de cantitate, ci că e cineva care îmi apreciază munca. Un alt moment a fost când am primit email că mi s-a comandat prima carte de pe site. Mi-au dat lacrimile, mai ales având în vedere că am așteptat 4 ani să public cu adevărat primul roman, „Cavalerul Leu”. E cartea de debut editată și publicată de trei ori în trei ediții la trei edituri, dar aceasta de acum e varianta finală.
C.S.:Care ar fi cel mai mare vis al tău ca scriitor?
V.Ț.: Pe plan personal, omenesc și fizic ar fi să trăiesc din asta și eventual să mi se ecranizeze unele cărți, iar ideologic ar fi să știu că am influențat ceva, că am mișcat lucruri în literatura fantasy și horror dar și în celelalte genuri pe care le abordez
C.S.: Ce dificultăți ți se pare că ai întâmpinat de când te-ai apucat de scris?
V.Ț.: În primul rând, am învățat că treaba aceasta cu editurile și publicatul e un business foarte dur din care preponderent editurile au de câștigat și nu scriitorii. Pe românește, am luat două mari țepe pentru că altfel nu am cum să le numesc. În principu însă, am avut susținerea prietenilor și a părinților, lucruri care au fost foarte importante pentru mine.
C.S.: De ce lucruri are nevoie Vlad Țolan să scrie?
V.Ț.: Nu de fericire, dar nici de nefericire. Nu m-aș simți bine să spun că am nevoie să fiu nefericit ca să scriu, doar că am nevoie de lipsa aceea a fericirii sau cumva lipsa a ceva. Ca eu să mă pun la masă și scriu ceva îmi trebuie mai mult decât inspirația de moment, cu toate că am avut cazuri în care eram semi-împlinit și în care am avut o inspirație de moment și m-am pus să scriu.
C.S.: Ce definește un scriitor?
V.Ț.: Eu cred că orice om poate să scrie și să devină autor de cărți, doar că o foarte mică parte din oamenii care scriu, cred eu că sunt scriitori. Cel mai bun exemplu care îmi vine în momentul acesta e Charles Bukowski. Nu cred că poți să asociezi Bukowski și toată opera lui cu eticheta de autor. El e scriitor, e artă. În engleză, mi se pare că e o diferență foarte mare între greutatea cuvântului scriitor și a cuvântului writer, pentru că writter poți să asociezi și cu scrierea unor articole. Scriitor mi se pare că are un fel de misticism. Trebuie să ai doză foarte mare de nebunie pe care să ți-o tratezi singur scriind. Trebuie să fii făcut pentru a deveni scriitor. Cred că poți să faci orice, atât timp cât te întorci la scris și nu îți vei da seama că te-ai întors la scris, chiar dacă atunci va fi prima dată când scrii.
.C.S.: Oare ți-ai găsit câteva modele în opera ta, de la care te-ai inspirat?
V.Ț.: Mi-am dat seama recent că în clasa a XII-a când publicam prima data romanul de debut, ziceam că „eu nu vreau să spună cineva despre mine că simte o influență în cartea mea”. Ăsta e motivul pentru care eu, aproape un an și jumătate nu am citit mai deloc. Am scris cel mai mult din viața mea atunci. Am vrut să îmi păstrez acea autenticitate și să îmi dezvolt un stil pe care să îl elaborez după aceea citind. După acel an și jumătate am devorat orice carte care mi-a picat în mână. Însă acum citesc din textele mele și văd influența anumitor autori. În ultima vreme cred că m-a influențat foarte mult H.P. Lovecraft. De asemenea, sunt sigur că Robin Hobb m-a influențat foarte mult. E autoarea mea preferată din copilărie.
C.S.: Scrii spontan sau îți creezi un plan dinainte?
V.Ț.: Scriu 80% spontan și mai e acel 20% când mă forțez, dar mai degrabă mă forțez să corectez sau să editez. Cred însă că marea parte a scrisului îmi vine spontan. Sau când îmi vine să mă dau cu capul de pereți, nu aleg să fac asta, ci să mă pun la birou și să scriu. Cel mai dubios moment în care am scris a fost într-un club cât am fost beat. Pur și simplu m-am oprit din dansat, m-am pus 5 minute jos, am scris ceva în telefon care urma să dezvolt ulterior și m-am întors la dansat. Încerc pe cât se poate să îmi notez ideile ca să am cumva partea aceea raw, ideea care mi-a venit fix în momentul acela.
C.S.: Cum treci peste blocajele care intervin în procesul scrisului?
V.Ț.: Am încercat o dată să scriu cât eram într-un blocaj și am scris același vers formulat altfel de patru sau cinci ori. M-am săturat. M-am dus la mijlocul paginii și am pus o dimensiune mult mai mare și am scris în mijlocul paginii „writer`s block”. Mi-am dat seama că am perioade în care îmi merge foarte bine și scot foarte multe texte și perioade în care nu pot să scriu. Mai degrabă las totul să curgă de la sine decât să mă forțez să scriu ceva pe care oricum după aceea nu o să-l pot folosi. Degeaba scriu 10 pagini dacă nu ies cum vreau eu să iasă.
C.S.: Dacă ai alege să fii un personaj din opera ta, ce personaj ai fi?
V.Ț.: Cred că ” Lud ” aș fi. Personajul acesta cred că e singurul în care am pus o foarte mare parte din mine și doar din mine. Nu e ca și un alter ego, sub nicio formă. Tot ce văd eu negativ sau rău am pus în Lud. Cel mai probabil cu el m-aș identfica.
.C.S.: Cum ai descrie cele două căți noi publicate anul acesta, ”Șase” și ”Cinci sute de kilometri”?
V.Ț.: E foarte ciudat pentru mine să le descriu și să vorbesc despre ambele, pentru că, deși, în esență, autorul este același și vorbesc despre cam aceleași lucruri, sunt foarte diferite. Ambele conțin ,,texte care pot sau nu pot să fie numite poezii”, prin care sunt exprimate sentimente de toate felurile.
” Șase ” prezintă un autor decepționat, căruia i-a fost frică de singurătate și s-a trezit, forțat de circumstanțe, să fie singur. Atunci și-a dat seama că nu are de ce să se teamă, pentru că Singurătatea îl ajută, e de partea lui. Așa că a scris. A scris sincer, dur, folosind limbajul pe care îl avea la dispoziție – puțin pueril, poate, ușor rudimentar, chiar vulgar pe alocuri- și și-a transmis mesajul. Șase devine un laitmotiv, inițial mascând referirea la o persoană, mai apoi la un sentiment, după care la o idee, poate chiar un ideal.
” Cinci sute de kilometri ” prezintă un self superior al aceluiași autor. Maturizat din multe puncte de vedere, dar la fel de confuz. Punctul comun al cărților este această dezamăgire în dragoste, plecarea persoanei iubite, pe care autorul o venera. Textele și poemele de aici nu mai au acea doză de naivitate pe care o au cele din Șase, sunt mai dezvoltate, pentru că prezintă o variantă superioară a aceluiași om. Vorbesc despre dor, distanță, o nebunie controlată. Autorul nu mai e un adolescent, e adult emergent. Deși lucrurile sunt simțite la fel de intens, ele sunt redate cu un plus de măiestrie, care încă trebuie cizelat, încă e unpolished, dar diferența e palpabilă.
Și, în final, ambele vorbesc despre modul în care plecarea unei persoane poate să-ți schimbe viața și perspectiva, despre cum ideea persoanei respective rămâne în viața cuiva, bântuind și hăituind.
Christian Suciu
este parte a
