Discrepanțele în ce privește personalul medical existent în marile centre universitare și orașele limitrofe au crescut tot mai tare în România ultimilor ani potrivit fostului Ministru al Sănătății, Florian Bodog. Acesta a transmis în cadrul emisiunii Prima News cu Ciprian Aron că personalul medical în numeroase zone ale țării este atât de restrâns încât nici măcar accesul pacienților spre centrele de permanență nu poate fi realizat.
” În anumite zone suntem deja fără medici și mă refer în special la nivel de județ în unele situații. Chiar dacă centrul unui județ este plin de medici, dacă te duci 40 sau 50 de metri în afara orașului, în localitățile mai izolate, nu mai găsești nici medici de familie. Sunt zone în care nu există nici măcar acces pentru centrele de permanență din cauza imposibilității de acoperire cu personal.
Pe de altă parte, sunt și reședințe de județ în care există un singur oncolog sau un singur oftalmolog iar din ce mai știu sunt și cazuri în care există un singur medic pediatru și acela pensionar dar, totuși, acoperă toate cazurile de pediatrie din județul respectiv. Aceasta este o situație extrem de gravă ce poate escalada la un moment dat și cred ca în momentul de față ar trebui găsită o soluție pentru a încuraja tinerii specialiști să meargă și în aceste zone.” a declarat Senatorul PSD.
Potrivit acestuia, atragerea personalului medical în aceste zone cade în sarcina autorităților locale ce ar trebui să promoveze intensiv condițiile oferite tinerilor rezidenți.
”Am modificat legea și am spus că rezidențiatul se poate face în orice spital ce are medici primari specializați în specialitatea respectivă să incurajăm tinerii să meargă și în aceste județe dar apetitul lor nu a fost foarte mare și cred că ar fi nevoie ca aceasta să fie dublată de politici locale și o promovare intensiva a conditiilor oferite.
Există autorități locale ce au pus la dispoziția medicilor locuințe gratuite și au dotat spitalul la un nivel foarte bun, ori aceste lucruri nu sunt cunoscute de tinerii specialiști. Cred că municipalitățile ar trebui să-și promoveze «oferta» în cadrul instituțiilor de învățământ superior medical, poate chiar în perioada susținerii examenelor de medici specialiști. Mulți medici din București sunt fără post și au doar gărzi la spitale. Nu e corect acest lucru și ar fi mai bine dacă tinerii specialiști ar cunoaște și alte posibilități.” a mai adăugat fostul Ministru al Sănătății, chirurgul Florian Bodog.
Pericolul acestei tendințe a fost subliniat de asemenea și de Președintele Sindicatului Sanitas Cluj, Ovidiu Bota, care îndeamnă ministerul sănătății să vină cu propuneri care să stimuleze noul val de specialiști pentru a profesa și în zonele limitrofe ale marilor centre.
” În centrele universitare există o concentrare a tot ce înseamnă personal pentru deservirea unităților sanitare iar din acest motiv, mare parte din zonele limitrofe rămân fără medici și fără asistente iar toată lumea își dorește să lucreze la un centru unde adresabilitatea este mare și unde contractele pe servicii cu casa de asigurări sunt onorate.
Referitor la rezidenți, chiar dacă în mare parte aceștia nu își găsesc loc să se angajeze ei vor să rămână în centrul universitar unde și-au făcut rezidențiatul însă nu există o asemenea capacitate de absorbție pentru tinerii specialiști. Ar trebui ca ministerul sănătății să elaboreze niște politici de stimulare pentru noii specialiști pentru ca ei să aleagă să lucreze în orașele limitrofe marilor centre deoarece așa ar reuși să degreveze centrele universitare de volumul uriaș de pacienți pe care trebuie să-i trateze.” a transmis președintele Sanitas, Ovidiu Bota, în intervenția sa pentru emisiunea Prima News cu Ciprian Aron.
1 comentariu
[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]