În premieră națională, o echipă de medici clujeni inaugurează un sistem medical ultraperformant de chirurgie robotică: Brainlab Loop-X & Cirq. Este vorba despre cea mai nouă tehnologie în practica neurochirurgicală disponibilă în acest moment pe piața medicală internațională și la nivel mondial mai există doar 60 astfel de proiecte.
Cu ajutorul acestui sistem, intervențiile chirurgicale pe coloană devin mai precise, mai ușoare și mai puțin dureroase. Spre deosebire de operațiile clasice, în acest caz inciziile sunt foarte mici, iar timpul de recuperare scade semnificativ.
”Dacă în urmă cu câțiva ani era acceptat să deschidem pacientul și să vedem la fața locului, astăzi fiecare milimetru contează. Neurochirugia are un spatiu de lucru inextensibil. Indiferent dacă este cutia craniană sau canalul spinal. Într-o intervenție chirurgicală noi putem folosi trei instrumente într-un spatiu de jumătate de cm. Un abord cât mai mic presupune o sângerare cât mai mică, o traumatizare a țesuturilor cât mai redusă însemnaă riscuri mult mai mici de infecție, perioadă de spitalizare mai scurtă, mai puțină durere resimțită de pacient”, explică dr. Cătălin Magan , medic specialist neurochirurg.
Avantajele există și pentru chirurg, pentru că poate să afle mult mai ușor și mai precis unde trebuie să intervină. Suita Robotică e formată din computerul mobil, brațul robotic și robotul de imagine. Cu ajutorul acestora, medicul reușește să suprapună informațiile obținute din RMN, CT, RMN cu contrast, arterografii, angiografii și pe baza rezultatului să creeaze o fuziune a imaginii. Cu ajutorul unor ochelari speciali, această imagine poate fi văzută în timp real atât de pacient, cât și de medic.
”Ne oferă nouă, ca și chirurgi, o precizie extraordinară în abordarea respectivei patologii. Face ca toata intervenția chirurgicală să aibă o precizie mult mai ridicată și ne face pe noi să fim capabili să eliminăm cât mai multe dintre riscurile unei astfel de intervenții chirurgicale. Aceasta tehnică este deosebit de folositoare în intervențiile chirughicale de complexitate ridicată”, spune gr. Gheorghe Ungureanu, medic specialist neurochirurg.
Proiectul a fost lansat de echipa coordonată de medicul Tiberiu Maior și va fi disponibilă într-un spital privat.
Odată cu implementarea acestui sistem, medicina clujeană a ajuns într-o nouă ligă, spune acesta.
”În urmă cu mulți ani, când participam la conferințe internaționale, ne uitam cu foarte mare uimire la colegii noștri din țări mai dezvoltate cu câtă lejeritate vorbeau despre patologii care nouă ni se păreau imposibil de tratat. Anii au trecut și visele noastre s-au îndeplinit. La ora actuală exită în Europa aproximativ 20 de proiecte de genul celui pe care îl avem noi, ceea ce ne aduce pe harta centrelor de importanță europeană. Este un concept nou, integrat, care îmbină elemente de tehnologie extrem de avansată”, spune medicul primar neurolog Tiberiu Maior.
Detalii și imagini impresionante cu acest sistem pus în funcțiune puteți vedea sâmbăta viitoare, în emisiunea Sănătate cu Stil, de la ora 11.00, la Prima TV.
1 comentariu
[…] Citeste mai mult […]